Sub privirile lui Lacatus, asezat cuminte la masa presei, Steaua a inceput derbyul ca in vremurile in care "Fiara" baga in sperieti intreg campionatul si o jumatate de Europa. In minutul 6 era deja 1-0, ce-i drept, cu putin noroc pentru Dorin Goian, care a primit ideal o minge sutata slab de Dica. In minutul 15, 2-0, dupa o faza spectacol, cu trasee ce arunca usor tribunele in aer. Printre ziaristi, tremurind de frig, Lacatus parca revede crimpeie din meciul de pomina cu IFK Goteborg. Spectacolul continua

Spectacolul continua, iar in minutul 38 Iacob nimereste doar bara transversala, pentru ca Nicolita (41) sa lobeze putin peste.

Dinamo s-a trezit greu. Prima ocazie abia in minutul 24, voleul lui Grigorie putin linga vinclu. De altfel, oaspetii au jucat cite ceva numai atunci cind le-a functionat mijlocul. Inainte de pauza, si pe fondul unei usoare epuizari a Stelei, Plesan si Petre au impins jocul, iar Zicu s-a trezit speculind.

Dupa pauza Steaua a continuat in aceeasi idee, dar cu un tempo mai jos, din cauza oboselii. Gaev a oscilat intre penibil, cind a tot scapat mingea din mina, si excelent, atunci cind si-a salvat echipa in fata lui Iacob (53). Iar cind totul curgea spre victoria clara a gazdelor, Petre a crezut cu incapatinare in centrarea sa de aur, mingea a plutit spre Baltoi, care a ignorat doua secunde gravitatia si a cufundat Ghencea in tristete.

Giovanni a venit cu bodyguarzii

Presedintele executiv al clubului din Stefan cel Mare, Giovanni Becali, a venit la stadion intr-un microbuz pazit de 2 jandarmi. Fostul impresar a fost incadrat apoi de 4 bodyguarzi pina la intrarea de la tribuna oficiala. Presedintele Consiliului de Administratie, Nicoale Badea, a preferat sa vina fara garzile de corp, plimbindu-se chiar suporterii stelisti cu care a vorbit despre partida.

Incaierare intre galerii

Inainte de meci, in timp ce suporterii dinamovisti intrau in complexul Ghencea, fostul lider al galeriei steliste, Jean Pavel, a sarit la bataie in fata tribunei oficiale, acuzindu-i pe fanii alb-rosiilor ca i-ar fi distrus masina. In frunte cu unul dintre liderii galeriei din Stefan cel Mare, Mihnea, fanii dinamovisti au ripostat, rezultind o incaierare in toata regula. Jandarmii au fost nevoiti sa intervina in forta pentru a aplana conflictul, lovindu-i pe "batausi" cu bastoanele si cu picioarele. O alta bataie s-a iscat inainte de pauza, la peluza de sub tabela.

"E golul lui Hamutovski"

La finalul meciului, Gigi Becali a afirmat ca reusita de 2-2 a lui Baltoi a fost facilitata de interventia gresita a goalkeeper-ului bielorus. "Este golul portarului! A iesit aiurea la centrarea aceea a lui Florentin Petre si l-a incurcat si pe Goian". Hamutovski a explicat: "Eram la prima bara, am avut prea putin timp sa ajung dincolo, unde a venit Baltoi. Am atins mingea cu doar cu virfurile degetelor, insuficient s-o deturnez".

Duel intre frati la derby dupa 10 ani

Dorin si Lucian Goian au fost titulari aseara la Steaua, respectiv Dinamo. Ultima data cind doi frati s-au aflat fata-n fata la un derby intre cele doua mari rivale bucurestene a fost in returului sezonului 1995-1996. Atunci, la ros-albastri evolua Tibi Csik, iar la trupa din Stefan cel Mare, Levente Csik.

BANNERELE GALERIILOR

Dinamo:
"Ariel pentru Nicolita"
"In Europa faceti furori contra echipelor de juniori"
"Daca erati manechine scapati de orice rusine"
"In 10 de ani de existenta ati contat doar pentru prezenta"

Steaua:
"Mori, javra!"
"Cuvinte familiare voua: culcat, sezi, aport, adu batul"
"Un meci in UEFA cistigat nu spala rusinea acumulata"
"Pentru voi: tu da airport"

Steaua - Dinamo 2-2

Scorul la pauza 2-1
Marcatori
D. GOIAN (6), DICA (15) / ZICU (41), BALTOI (87)

Cum s-au marcat goluriIe
1-0, (min.6) - Dorin Goian a trimis in poarta de la 3 metri, nemarcat, dupa un corner executat de Bostina si o reluare defectuoasa a lui Dica
2-0 (min.15) - Dica a lobat peste Gaev din careu, dupa o pasa excelenta a lui Ogararu
2-1 (min 41) - Zicu a trimis plasat din apropiere, dupa ce un stelist a frinat sutul lui Grigorie
2-2 (min. 87) - a punctat cu capul de linga Goian si Hamutovski, dupa o centrare a lui Fl. Petre


Despre autor:

Gazeta Sporturilor

Sursa: Gazeta Sporturilor


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.