"Am semnat pe trei ani. Nu-i putem fixa obiectivul lui Victor Piturca, el va conduce de acum Universitatea. In aceasta seara va sustine primul antrenament, la ora 19.00, primele 15 minute fiind deschise publicului si presei", a spus Mititelu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adrian Mititelu a precizat ca Victor Piturca ii va avea in staful tehnic pe Florin Marin, Ovidiu Costesin si Gabriel Boldici. El a mentionat ca noul presedinte al clubului va fi Silvian Cristescu.
Piturca se va afla pe banca tehnica a echipei Universitatea Craiova, la meciul de sambata, cu Sportul Studentesc, din etapa a VI-a a Ligii I.
Victor Piturca si Adrian Mititelu s-au intalnit astazi, la pranz, dupa ce au mai discutat timp de mai multe ore si in noaptea de miercuri spre joi.
Piturca a pregatit echipa Steaua in primele trei etape ale Ligii I, parasind formatia in urma unor neintelegeri cu patronul Gigi Becali. La Universitatea Craiova, Mititelu a anuntat, duminica, demiterea tehnicianului Aurel Ticleanu, dupa remiza inregistrata in partida cu Astra, scor 2-2, disputata la Ploiesti, in etapa V-a a Ligii I.
Piturca, noul antrenor al Universitatii Craiova?
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro