Lakers au reusit pentru a doua oara sa castige, dupa seria de trei reusite intre 2000 si 2002. In urma victoriei, Kobe Bryant a castigat cel de-al cincilea trofeu din cariera, la fel ca si coechipierul sau Derek Fisher, iar Phil Jackson, antrenorul echipei din LA, a cucerit cel de-al 11-lea titlu de campion NBA ca tehnician, record absolut, potrivit boomsport.ro.
Celtics a condus la 13 puncte in sfertul al treilea, dupa o performanta dezastruoasa in ofensiva a echipei din Los Angeles, in prima parte a joculul, in timp ce finalul a fost dramatic, Ray Allen, Ron Artest si Rajon Rondo marcand consecutiv de la trei puncte.
Cele doua echipe au castigat pana acum, impreuna, 33 de titluri dintre cele 64 puse in joc in istoria NBA
"A fost cel mai dulce titlu din cariera pentru ca i-am batut pe Celtics, dar si cel mai greu de obtinut. Atunci cand iti doresti ceva cu atata ardoare risti sa scapi acel ceva printre degete. Din fericire coechipierii mei l-au agatat pentru mine si impreuna am mers spre victorie", a declarat Bryant, la primirea trofeului de MVP.
Click aici pentru video.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
Crăciunița, floare de Sărbătoare: Tot ce trebuie să știi despre această plantă
Sursa: kudika.ro