Managerul Unirii Urziceni a declarat ca noul antrenor al echipei va fi un strain care nu a mai lucrat niciodata in Romania. Insa pana acesta va veni, Stoica isi doreste ca selectionerul nationalei sa "ii ajute pe ialomiteni"

"Presiunea va fi foarte mare pentru noul antrenor, pentru ca vine dupa niste rezultate extraordinare. Insa, din punct de vedere fotbalistic nu ii va fi deloc greu pentru ca jucatorii sunt foarte bine pregatiti. Noul antrenor va fi 100% un strain care nu a mai lucrat pana acum in Romania. Acum trebuie sa vedem daca vine in acest moment sau de la vara. Imi doresc ca Razvan Lucescu sa ne ajute pana cand vom avea timpul necesar sa alegem varianta optima. Daca nu se va putea, voi numi un antrenor saptamana viitoare. Obiectivul este o cupa europeana, pentru ca titlul este foarte greu de obtinut", a spus Mihai Stoica.

Oficialul ialomitenilor a adaugat ca nu se teme de o eventuala cadere a echipei dupa plecarea lui Dan Petrescu, chiar daca performantele obtinute cu acesta vor fi foarte greu de egalat. De asemenea, Stoica a precizat ca a pierdut si un prieten foarte bun prin despartirea lui Petrescu de Unirea Urziceni, dar spera ca in viitor sa mai aiba oportunitatea sa lucreze cu acesta.

Mihai Stoica a tinut sa-i multumeasca lui Dan Petrescu pentru toata munca pe care a depus-o la Unirea Urziceni si a declarat ca ialomitenii au pierdut piesa cea mai importanta dupa plecarea tehnicianului. "Eram convins ca se va apropia acest moment, dar am sperat mereu sa dureze foarte mult pana sa se ajunga la despartire. Pierdem cel mai valoros om din club, cel care are cel mai mare merit pentru ce s-a intamplat la Urziceni, pentru aceasta aventura nemaipomenita. Vreau sa ii multumesc pentru ca ne-a dat ocazia sa ne bucuram asa cum nu am mai facut-o niciodata. Ii promit ca nu ne vom relaxa nicio clipa si vom continua pe aceeasi linie, chiar daca ne va fi greu", a afirmat oficialul.

In alta ordine de idei, Mihai Stoica se afla in ultimele 6 luni de contract cu Unirea Urziceni, asigurand ca vrea sa ramana in continuare la formatia ialomiteana. Acesta a adaugat ca nu se gandeste sa plece in strainatate, pentru ca se considera "doar de uz intern".

Dan Petrescu a demisionat sambata din functia de antrenor principal al campioanei Romaniei, Unirea Urziceni. Antrenorul a declarat ca are mai multe oferte de pregati formatii din strainatate, dar inca nu a luat o decizie. Impresarul Victor Becali a admis ca Petrescu ar putea prelua gruparea rusa de liga secunda Kuban Krasnodar.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.