Sport 17 Iulie 2009 00:59
Steaua a trecut, joi, pe teren propriu, de formatia ungara Ujpest Budapesta, scor 2-0, in prima mansa a turului 2 preliminar al Ligii Europa, la primul meci oficial pentru noul antrenor al ros-albastrilor, italianul Cristiano Bergodi.
  • Steaua: Tatarusanu - Ninu, Goian, Ghionea, P. Marin - Szekely, Onicas, Toja (A. Ionescu 83), Ochirosii (B. Stancu 46) - Surdu (Grzelak 88), Kapetanos. Antrenor: Cristiano Bergodi.
  • Ujpest: Balajcza - Vermes, Vasko, Korcsmar, Pollak - Dudics, Sandor, Stokes, Lambulics - Kabat, Rajcsi (Ticza 81). Antrenor: Willie McStay.
  • Cartonase galbene: Ochirosii 35, Goian 59, Toja 62, P. Marin 69 / Kabat 23, Korcsmar 34, 54, Pollak 44
  • Cartonase rosii: Kapetanos 42 / Korcsmar 54
  • Arbitri: Michael Koukoulakis - Dimitris Bozatzidis, Dimitris Saraidaris
  • Stadion: Steaua; Spectatori: 19.000

Cum s-au marcat golurile:

  • 1-0, min. 46: Bogdan Stancu a fost angajat foarte bine in careul ungar, a driblat portarul si i-a pasat cu calcaiul lui Romeo Surdu, care a marcat printr-un sut puternic, de la circa 11 metri.
  • 2-0, min. 72: Petre Marin a patruns pe partea stanga, i-a pasat lui Surdu, acesta a intrat in careu si a centrat pentru Bogdan Stancu, care a reluat in plasa de la circa 6 metri.

Grecul Pantelis Kapetanos a fost eliminat direct de arbitrul Michael Koukoulakis in minutul 42 al partidei, dupa ce l-a lovit fara minge pe fundasul central al ungurilor Vasko. In minutul 62, unul dintre spectatorii de la Peluza Sud a intrat pe teren, iar partida s-a intrerupt pentru cateva minute. Fanul era roman si a alergat pana aproape de jumatatea terenului, pana cand Ducu Ninu l-a bruscat si l-a impins in afara gazonului, acolo unde a fost preluat de reprezentantii firmei de paza care asigura ordinea in interiorul stadionului. El a fost arestat apoi si condus la Sectia 22 de politie. Ujpest a avut posibilitatea sa marcheze in minutul 85 al partidei, atunci cand noul intratul Tisza a profitat de o nesincronizare in apararea Stelei si a scapat singur cu Tatarusanu. Mijlocasul l-a driblat in prima instanta pe acesta, dar pentru ca nu a primit niciun fel de sprijin din partea coechipierilor a intrat intr-un unghi mort si a fost in cele din urma deposedat.

Potrivit NewsIn, la meci au asistat si aproximativ 500 de suporteri ai lui Ujpest, ei urmarind meciul din sectorul rezervat oaspetilor. Ungurii au sosit in Romania cu un tren pus la dispozitia lor, au fost asteptati si condusi la stadion de forte de ordine, iar cu aproximativ doua ore inainte de joc au fost condusi in arena. Fanii au fost controlati foarte strict, iar doi dintre ei au fost opriti la intrare, unul pentru ca avea petarde asupra lui, iar celalalt pentru ca avea droguri.

In ciuda controalelor, suporterii unguri au reusit sa intre pe stadion cu mai multe torte si petarde, pe care le-au aprins in minutul 18 al partidei. Tot atunci, a izbucnit si un conflict intre fani si fortele de ordine, cand primii au aruncat inspre jandarmi cu scaune, dar spiritele s-au calmat destul de repede. Din cate se pare, conflictul a pornit dupa ce suporterii Stelei de la Peluza Sud au aruncat o petarda in sectorul ungurilor.
Una dintre fanele celor de la Ujpest a cazut la un moment dat si si-a spart capul, ea fiind condusa la o ambulata aflata in apropiere. Fetei i s-au acordat ingrijiri medicale si se afla in afara oricarui pericol.

Fanii romani au cantat de mai multe ori imnul Romaniei si au strigat "Afara cu ungurii din tara". De asemenea, foarte multi spectatori au avut steagul Romaniei. In alta ordine de idei, fanii de la Peluza Sud au contestat in continuare conducerea Stelei, dar doar cu ajutorul bannerelor. Astfel, suporterii au afisat mesajul "Adevaratele valori raman in istorie / Pe creditori ii stergem din memorie", dar au arborat si trei portrete ale unor fosti presedinti ai Stelei. Spectatorii nu au uitat nici de simbolul Stelei, Marius Lacatus, caruia i-au scandat numele.

Antrenorul Cristiano Bergodi nu a putut conta in acest meci pe polonezul Pawel Golanski, care a fost suspendat, dar nici pe accidentatii Emeghara si Ovidiu Petre. Noile achizitii Bibiskov si Tininho nu au figurat nici macar pe foaia de joc, pentru ca nu sunt pusi la punct cu pregatirea fizica. In alta ordine de idei, in primul "11" si-au facut aparitia tineri precum Tatarusanu, Ninu, Onicas sau Ochirosii, in timp ce Zapata sau Nicolita, titulari de drept in sezonul trecut, au luat loc pe banca de rezerve.

Ciprian Tatarusanu a bifat primul meci oficial pentru Steaua de cand a venit in Ghencea, el fiind cumparat de la Gloria Bistrita acum un sezon, dar a fost lasat sa joace la ardeleni, pentru ca la ros-albastri Zapata era titular. De asemenea, Romeo Surdu a fost titular la primul meci de la revenirea de la FC Brasov, unde a fost imprumutat in sezonul trecut. Si polonezul Grzelak a debutat pentru stelisti, el fiind introdus pe teren in minutul 88 al meciului.

Acesta a fost primul meci oficial si pentru tehnicianul italian Cristiano Bergodi, care a fost numit in functia de antrenor al Stelei in aceasta pauza competitionala. Antrenorul a mai pregatit in Romania formatiile Rapid, Politehnica Iasi, FC National si CFR Cluj, iar cu ros-albastrii a semnat un contract pe doua sezoane.

La meci au asistat, printre altii, selectionerul Razvan Lucescu, impresarul Victor Becali, fostul presedinte al Stelei Viorel Paunescu, presedintele LPF, Dumitru Dragomir, dar si jucatorul Alexandru Piturca.

Partida retur se va disputa peste o saptamana, in capitala Ungariei, Budapesta. Formatia care va merge mai departe va juca in turul 3 preliminar al Ligii Europa. Tragerea la sorti este programata vineri.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.