Sport 9 Iunie 2009 15:02
Vicepresedintele lui Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, luni, ca este in continuare afectat dupa ratarea titlului, insa nu a discutat cu nimeni despre plecarea sa de la gruparea din Stefan cel Mare si va continua sa investeasca in cazul unui proiect viabil
"Eu n-am vorbit cu nimeni despre nicio plecare, nu plec de la Dinamo. Am spus ca doar in cazul in care nu imi convine noul proiect, nu voi mai investi, dar acum nu s-a pus problema de asa ceva. Asteptam sa se termine campionatul pentru a vedea ce e de facut. Astept sa vad cu ce vin restul actionarilor si vom analiza. Fiecare va veni cu o propunere pentru a ne pune de acord", a spus Turcu, citat de NewsIn.

Acesta sustine ca nu a primit nicio oferta de preluare a actiunilor pana acum, desi mai multi oameni de afaceri s-au aratat interesati. "Nu m-a contactat nimeni, eu stiu ca atunci cand vrei sa cumperi ceva, mergi sa negociezi cu omul, nu prin presa, asa cum fac unii. Deschid subiectul doar pentru a-si face imagine. Au numarul meu, pot sa ma sune. N-am nicio oferta pentru a vinde actiunile, o sa ma gandesc doar daca e ceva de nerefuzat".

Actionarul gruparii din Stefan cel Mare a mai precizat ca nu s-a pus momentan problema ca Mircea Rednic sa fie demis, insa daca era in locul acestuia, ar fi plecat de la echipa in urma esecurilor cu Unirea si FC Brasov. "Eu nu i-am cerut demisia lui Rednic, dar daca eram antrenor, as fi plecat dupa umilintele cu Urziceni si Brasov. E clar, l-au umilit baiatu' lu' tata si Dan Petrescu. De rusine, eu as fi plecat", a afirmat oficialul.

"Nu s-a pus problema ca el sa fie demis, omul mai are contract cu Dinamo pe inca un an. Eu am vazut ca el zice ca am ceva cu el, dar sa inteleaga ca nu am nimic cu el. Dar a fost umilit in acele meciuri. Eu vorbesc in nume propriu, nu in cel al actionarilor. Am un singur vot, mai sunt inca patru", a adaugat acesta.

Vasile Turcu sustine ca Dinamo a ratat titlul in acest sezon din cauza lipsei de disciplina din cadrul lotului pregatit de Mircea Rednic si nu mai e dispus sa tolereze comportamentele unora dintre jucatori. "Am pierdut campionatul din cauza indisciplinei, nu se mai poate asa. A fost lipsa de respect fata de noi, actionarii, care am bagat bani in echipa. Nu putem continua in felul acesta. Cei din conducerea administrativa trebuie sa vina cu ceva nou, cu un nou proiect", a conchis Turcu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.