Vasluiul are in premiera echipa in prima divizie, dar evenimentul pare sa nu fie savurat in egala masura de locuitorii urbei moldovene. Desi nu este vasluian care sa nu recunoasca ca fara banii investiti de omul de afaceri Adrian Porumboiu visul promovarii nu ar fi fost posibil, acum s-au gasit si oameni care il ataca, incercand sa-i conteste meritele, intr-o tentativa ce l-ar putea determina sa abandoneze tot ce a inceput si vrea sa construiasca la Vaslui.

Pe picior de plecare

- Domnule Adrian Porumboiu, se vorbeste ca ati vrea sa renuntati la Vaslui si sa va retrageti sprijinul financiar acordat gruparii.
- Asa gandesc acum. Daca ar trebui sa vorbesc in procente, numai 30 la suta sunt in favoarea ramanerii mele in continuare. Din capul locului am stiut ca ma inham intr-o activitate care nu-i profitabila. Ca finantator am venit sa dau, nu sa iau bani din fotbal. Nu imi plac lucrurile de mantuiala. Cand m-am apucat de o treaba am considerat-o de la inceput una serioasa. Asa am reusit in arbitraj, asa am gandit cand am intrat in lumea afacerilor, asa mi-am spus cand am investit la FC Vaslui. Am contat numai pe mine. Nu sunt las cand spun ca vreau sa renunt. Este un moment de luciditate. Nu vreau sa fiu tarat in mocirla fotbalului si a unor interese obscure.

- Pana la urma ce v-a suparat?
- Domnule! Eu sunt un om care ard, ma consum pentru ceea ce fac si nu accept minciuna. Nu vreau sa mi se aduca laude, sa fiu eroul Vasluiului. Tot ce am facut e numai pentru oamenii acestui oras, considerand ca merita mai mult, fotbalul fiind pentru ei una dintre marile lor bucurii. Atacurile din ultimele zile indreptate impotriva mea au fost un cosmar. Cum poate cineva sa spuna si sa scrie ca nu am platit bonusurile sau contractele duble jucatorilor care au contribuit la promovarea echipei in Divizia A de vreme ce nu am avut o intelegere cu jucatorii. Apoi faptul ca eu am dispus ca ziaristii sa nu fie lasati sa intre pe stadion. O alta minciuna de vreme ce la stadion intra si ies zilnic cate o suta de oameni care muncesc aici iar arena este ca un santier.

- Sunt motive sa va suparati asa de rau. Renuntati atat de usor la cele doua milioane de euro investite pana acum la echipa si la banii suportati de dumneavoastra necesari reconstructiei stadionului. Pot sa va intreb cine este impotriva lui Porumboiu ?
- Cateva persoane obscure din lumea penalului, care nu vad cu ochi buni ce am intreprins eu, care folosesc minciuna ca mostra clasica de dezinformare si calomnie, care imi aduc prejudicii morale si chiar materiale. Se incearca denigrarea mea ca persoana si asa ceva nu pot sa accept. Nu vreau sa castig prin fotbal nici un fel de capital electoral. Nu vreau sa fiu primar si nici senator. Consider ca mi-am asigurat imaginea numai prin munca.

- Ce relatii aveti cu Primaria din Vaslui?
- Excelente. Si la nivelul municipiului, si la judet. Toti sunt alaturi de mine si de echipa de fotbal. Sunt insa si oameni care nu ma vor investitor la FC Vaslui, ba, mai mult, incearca prin minciuna sa bage bete in roate. Nu accept sa fiu umilit si batjocorit. De ce? Ca am incercat si am reusit sa fac un lucru bun. Vreau sa ma retrag. Pana la urma nimeni nu-mi poate dicta cum sa cheltuiesc banii mei. Va repet, nu sunt las, e vorba de onoare.

Speram totusi ca pana la urma cel care a adus echipa in prima divizie sa se razgandeasca pentru a nu se narui un vis si o performanta remarcabila.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.