Burca a vorbit apoi despre meciurile de baraj cu Nurenberg, in urma carora Energie a retrogradat in esalonul secund: "Am jucat foarte foarte prost in cele doua partide de baraj. Dupa victoria cu Leverkusen din ultima etapa de campionat, euforia a fost prea mare si am crezut ca am trecut de ce era mai greu. Ne-am relaxat prea repede si, din pacate, a iesit rau pentru noi. Am abordat gresit aceste jocuri de baraj, iar cei de la Nurenberg ne-au adus rapid cu picioarele pe pamant. Cu toate acestea, vom incerca sa revenim la anul in prima liga".
In final, aparatorul lui Cottbus a facut referire la sfarsitul de sezon din Liga I si considera ca ratarea campionatului de catre Dinamo este cauzata in primul rand de "manageriatului falimentar din ultimii ani": "Am urmarit meciul Unirea-Dinamo (n.r. scor 1-0) si pot sa spun ca Urziceiul isi merita locul in clasament. Dintre toate contracadidatele la titlu, ialomitenii au avut parte de cea mai multa liniste, iar acest aspect conteaza. In schimb, mi se mare urat ce se intimpla la Dinamo si, din pacate, astfel de situatii s-au repetat in sezoanele trecute. Intotdeauna cand sunt rezultate, meritele si le asuma doar unii, iar la infrangeri se cauta alte motive decat cele pur sportive. Cei din Stefan cel Mare trebuie sa inteleaga ca nu este o regula ca echipa care investeste mai mult obtine automat performante".
Burca a continuat pe aceeasi tema: "Senzatia mea este ca la Dinamo nu se investeste cu cap si se cer rezultate intr-un timp foarte scurt. Intr-adevar, ratarea titlului este o contraperformanta, dar cred ca si Europa League este o competitie unde te poti remarca. Dinamo nu intelege un singur lucru, ca au nevoie de un manager si de un antrenor. Cei care baga bani trebuie sa lase echipa in pace si sa nu arate cu degetul cand ceva nu merge bine. Oricum, echipa a avut si mult ghinion in ultima vreme si parca este blestemata sa nu ajunga in grupele Champions League. Dar toate acestea sunt o consecinta a manageriatului falimentar din ultimii ani. De ce oficialii ros-albilor transfera jucatori carora nu le cunosc caracterul? In momentul in care aduci un fotbalist nou, esti obligat sa verifici fiecare detaliu. Inainte sa ajung la Cottbus, cei de-a acolo m-au monitorizat un an, perioada in care au incercat sa afle absolut totul despre mine. De aceea, spun ca formatiile din Romania ar trebui sa preia modelul cluburilor occidentale".
Energie Cottbus, grupare la care evolueaza si jucatorii romani Emil Jula si Ovidiu Burca, a terminat sezonul in Bundesliga pe locul 16 si a disputat doua partide de baraj contra divizionarei secunde Nurenberg, pe care le-a pierdut in dubla mansa cu scorul general de 0-5.
Cu o etapa inainte de finele stagiunii in Liga I, Unirea Urziceni este liderul campionatului, la patru puncte de ocupanta pozitiei secunde, Dinamo. In etapa a 32-a, formatia pregatita de Dan Petrescu a invins echipa din Stefan cel Mare, care in acel moment se afla in fruntea clasamentului, si devenit noul lider al Ligii I.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro