Sport 3 Iunie 2009 00:03
Premierul Romaniei, Emil Boc, s-a aflat marti seara in cantonamentul nationalei de fotbal, unde i-a vizitat pe tricolori si a tinut sa ii ureze succes noului selectioner Razvan Lucescu, iar in schimb a primit din partea jucatorilor un tricou alb, cu numarul 10 si inscriptionat cu numele lui.
Emil Boc a sosit la proximativ 20 de minute dupa inceperea antrenamentului si s-a asezat in tribuna, alaturi de presedintele FRF, Mircea Sandu, cu care a discutat pana cand tricolorii au terminat sedinta de pregatire, potrivit NewsIn.

La finalul antrenamentului, Boc a coborat pe teren si a dat mana cu toti jucatorii, incepand cu capitanul Cristian Chivu, care i-a prezentat premierului fiecare coleg in parte.

Boc a primit din partea tricolorilor un tricou alb al nationalei, care avea pe spate numele sau si numarul 10, dupa care a tras trei suturi la poarta aparata de secundul Bogdan Stelea. Pe primul l-a ratat, tragand pe langa, al doilea a fost aparat de portar si, in cele din urma, Boc a inscris din ultima incercare, sutand la vinclu. Selectionerul a glumit apoi spunand ca Stelea a aparat sutul premierului "pentru ca vine de la Brasov si nu stie sa se dea la oparte", facand astfel referire la meciul cu Dinamo, din etapa trecuta.

Mircea Sandu a explicat apoi ca Boc a pus un pariu cu el: daca va marca doua goluri din trei suturi nationala este obligata sa se califice, daca va reusi sa transforme doar o lovitura se obliga el ca Stadionul National sa fie construit mai repede, urmand sa fie terminat in primavara lui 2012.
"Sper ca nationala condusa de Razvan sa readuca romanilor succesele cu care s-au obisnuit. Am venit sa il felicit pe Razvan si ii doresc ca timp de multi ani sa ii cante imnul Romaniei. Am incredere si in selectioner, si in echipa Romaniei si sper sa razbunam infrangerea de la Cluj", a declarat primul-ministru.

Acesta a fost de parere ca Guvernul, in parteneriat cu FRF, poate face mai multe pentru sport si a dat asigurari ca ar fi venit sa viziteze nationala si daca nu era in campanie electorala, spunand totodata ca nu i-a vizitat pe tricolori si in mandatul lui Piturca pentru ca nu a avut ocazia. Tot referitor la interesul vizitei sale, Boc a glumit: "Functia de prim-ministru nu-i pe viata si poate gasesc si eu un loc pe la nationala".
In final, Boc a vizitat baza de pregatire de la Mogosoaia, la invitatia lui Mircea Sandu, si a spus ca ii invita pe tricolori sa joace un meci pe noul stadion din Cluj, cand acesta va fi gata si si-a exprimat speranta ca singurul jucator al lui CFR aflat acum in lot, Bogdan Mara, va juca in meciul cu Lituania.

Echipa nationala a Romaniei s-a reunit, luni, la Centrul Sportiv de la Mogosoaia, pentru prima data sub comanda selectionerului Razvan Lucescu. Tricolorii vor pregati in aceasta saptamana jocul cu Lituania, care se va disputa sambata, la Marijampole.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.