Sport 2 Iunie 2009 14:54
Selectionerul echipei nationale a declarat astazi ca jucatorii convocati trebuie sa fie profesionisti din toate punctele de vedere si sa vina cu multa determinare la lot, pentru ca sunt urmariti de toata natiunea, care asteapta rezultate bune din partea lor
"Toti cei care facem parte din grupul de la nationala avem posibilitatea sa demonstram ca reprezentam o tara si ca avem spirit patriotic. Avem in spate o natiune intreaga care asteapta mult de la noi. Trebuie sa avem o atitudine extraodindara. Chiar si atunci cand rezultatele nu vor fi cele scontate trebuie sa demonstram prin atitudine ca am vrut sa facem mai mult. Pentru a reusi este nevoie de maturitate, spirit de sacrifiu si maturitate, asta in afara de valoarea fiecaruia. Jucatorii trebuie sa fie constienti ca reprezinta nationala, iar acest lucru trebuie sa ii maguleasca, dar sa ii si responsabilizeze. Daca lumea vede ca lupti deja incepe sa te aprecize", a spus Lucescu, dupa reunirea lotului echipei nationale pentru jocul cu Lituania.

Razvan nu a vrut sa discute despre jucatorii pe care nu i-a convocat la echipa nationala, dar a punctat faptul ca oricine poate ajunge la lot daca are atitudinea corespunzatoare. "Multi sunt probabil dezamagiti de faptul ca nu au fost convocati, dar trebuie sa stie ca usa este deschisa atata timp cat vor da dovada de profesionalism adevarat. Am facut aceste convocari bazandu-ma foarte mult pe ce am vazut in teren. Orice jucator de valoare trebuie sa fie mahnit daca nu a fost convocat, dar de asemenea trebuie sa se ambitioneze si sa faca totul pentru a ajunge aici. Multi si-ar fi dorit sa vina la nationala si sa cante imnul, dar nu au avut posibilitate", a afirmat antrenorul, care a comentat si faptul ca echipe precum Steaua, Dinamo sau Rapid nu mai au atat de multi reprezentanti: "Echipa nationala nu e a nimanui, nu este Steaua, Dinamo sau Timisoara si nici echipa lui Lucescu. Atunci cand vii aici esti roman si nu ma intereseaza ce cred unii sau altii ".

Lucescu a acceptat totusi sa clarifice situatia lui Adrian Mutu, care nu a fost convocat pentru jocul cu Lituania: "Adrian nu a jucat la Fiorentina,
vine dupa o operatie. Nu cred ca ar fi fost cazul ca el sa isi riste cariera pentru un joc impotriva Lituaniei. Vor mai fi meciuri in care vom avea nevoie de el. Abia astept insa sa ajunga la nationala. Il simt foarte motivat si stiu ca vrea sa faca performanta aici"
.

Fostul tehnician al echipelor Rapid si FC Brasov a mentionat ca atmosfera de la echipa nationala va fi un factor determinant in obtinerea de rezultate pozitive si va incerca sa ii apropie cat mai mult pe jucatori pentru a crea un grup foarte unit: "Noi suntem in centrul atentiei si suntem exemple pentru tineri, trebuie sa fim responsabili. Oamenii care sunt responsabili in afara terenului si pot fi asa si in teren. O sa am grija ca atmosfera de la echipa sa fie una placuta, dar am si obligatia sa ii fac pe jucatori sa fie total implicati la toate actiunile. Jucatorul trebuie sa aiba cultura tactica, iar pentru asta trebuie sa joace in cat mai multe sisteme de joc pentru a fi capabil sa se adapteze. Toti vor face deplasarea in Lituania, pentru ca vreau sa formez un grup. Chiar daca unii vor simti ca sunt titulari, voi incerca sa pastrez suspansul cat mai mult, pentru ca asa mi se pare corect. Important e ca ei sa fie impreuna, sa intre in teren cat mai pregatiti si sa joace la victorie".

Referitor la o eventuala reconstructie a echipei nationale odata cu ratarea in proportie foarte mare a calificarii la CM din 2010, Lucescu a raspuns tot cu cateva intrebari: "Ce inseamna reconstructia aceasta de care se tot vorbeste? Sa bagam doar jucatori sub 21 de ani? Ne ofera cineva garantia ca acest proiect va fi o reusita?". Lucescu a continuat apoi si a prezent propria viziune despre viitorul echipei nationale: "Se poate ca acesti tineri sa nu se adapteze bine sau sa clacheze la meciurile mai grele, sa le fie frica. Trebuie sa facem o formatie de echilibru, care sa ne dea garantia ca vom intra pe teren si vom castiga. Voi pastra un echilibru intre jucatorii tineri si cei cu experienta. Sigur, la meciurile amicale o sa incerc sa ii folosesc pe cei cu mai putina experienta".

Selectionerul sustine ca meciul cu Lituania este dificil, dar considera ca un rezultat ca in tur nu se mai poate repeta. "La primul meci rezultatul a fost socant pentru ca nu am stiut ce inseamna echipa Lituaniei. E o trupa dificila, care joaca de mult timp impreuna si de aceea am avut probleme. Dupa acel european, toti credeam ca vom intalni un adversar modest, dar nu a fost asa. Ei fac un presing bun, jucatorii sunt disciplinati, bine organizati si vom avea un joc greu", a opinat Lucescu Jr.

Razvan Lucescu a fost intrebat de un reprezentant al presei franceze despre performantele tatalui sau, Mircea, si daca s-a comparat vreodata cu acesta: "Nu m-am apucat de fotbal sa ma compar cu tatal meu, am facut fotbal pentru ca am o mare pasiune. Aceasta comparatie mi s-a parut intotdeauna inutila si o pierdere de vreme. Am apreciat si am fost gelos, intr-un mod pozitiv, pe succesele altora si am cautat sa fac lucruile si mai bine pentru a avea si eu aceasta sansa si sa am o cariara plina de succes". a lamurit acesta situatia.

Antrenorul nu a vrut sa vorbeasca despre Liga I sau despre meciurl castigat de FC Brasov in fata lui Dinamo, scor 2-0, rezultat in urma caruia bucurestenii au pierdut orice sansa la titlu. "Am venit aici ca sa discutam despre echipa nationala si asa vom face. Chiar si asa? Ce a fost anormal la jocul cu Dinamo? Nu vad unde este probleme", a spus antrenorul.

Noul preparator fizic al echipei nationale, Diego Longo, a spus ca a discutat cu jucatorii si cu preparatorii fizici de la echipele lor de club, iar fotbalistii vor avea programe speciale, pentru a nu le schimba foarte mult modul de lucru.

La conferinta de presa sustinuta la Centrul Sportiv de la Mogosoaia, alaturi de Razvan Lucescu au fost prezenti noul antrenor secund, Bogdan Stelea, dar si preparatorul Diego Longo. Inainte de inceputul intalnirii cu reprezentantii mass-media, Lucescu a primit din partea noului sponsor al nationalei un cronometru si un fluier, pentru a-l ajuta la inceputul unei munci de lunga durata.

Echipa nationala a Romaniei s-a reunit astazi la Centrul Sportiv de la Mogosoaia, pentru prima data sub comanda noului selectioner Razvan Lucescu. Tricolorii se vor pregati in saptamana ce urmeaza pentru jocul cu Lituania din preliminariile pentru CM din 2010, care se va disputa la data de 6 iunie, la Marijampole.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.