Sport 31 Mai 2009 16:46
Antrenorul lui FC Timisoara, Gabi Balint, a declarat vineri ca nici formatia sa, nici Unirea Urziceni nu isi permit sa accepte o remiza in derby-ul de duminica si este de parere ca ambii tehnicieni vor cauta sa isi surprinda adversarul in acest meci.
"Avem nevoie de victorie si, daca Dinamo se incurca cu FC Brasov, suntem campioni. Un rezultat nul nu ne-ar ajuta, iar daca am ajunge in ultimele 15 minute sa fim la egalitate, ambii antrenori am risca. Daca Dinamo conduce in meciul cu Brasov, un egal nu va fi bun deloc. Eu oricum nu stiu sa joc la egal. Stiu ca si Dan Petrecu imi pregateste o surpriza, dar si eu o sa fac acelasi lucru. Ne vom duela in surprize-surprize", a declarat Gabi Balint, vineri, intr-o conferinta de presa.

Tehnicianul a apreciat ca meciul de duminica are o "importanta capitala" si a fost de parere ca oaspetii vor fi afectati de presiunea acestei partide decisive. "Urziceniul merita sa fie pe primul loc, pentru ca a avut constanta. La meciul cu noi ei vor veni cu o responsabilitate imensa pe umeri si vor simti si presiunea publicului de la Timisoara. Ii vom aplauda, si atunci sa vedem daca rezista", a spus Balint.

Fostul atacant al Stelei a recunoscut, in acelasi timp, ca si elevii sai vor juca sub presiune. "Este un meci de o importanta capitala, care aduce o presiune infernala asupra noastra. Intalnim o echipa cu o buna organizare, care a realizat acelasi numar de puncte ca noi si a primit mai putine goluri. Urziceni este o echipa care se daruieste total, dar nu mi-e teama de acest meci si nu ma multumesc cu nimic altceva in afara de indeplinirea obiectivelor", a mai spus Gabi Balint.

Cat priveste duelul cu fostul sau coleg de la Steaua, Balint s-a declarat deranjat de faptul ca Petrescu a spus ca jucatorii timisoreni radeau dupa infrangerea cu Dinamo, insa a precizat ca il scuza, pentru ca ii cunoaste temperamentul vulcanic. "Eu il cunosc foarte bine pe Dan, el ma cunoaste pe mine si se stie ca este un tip mai vulcanic. Dan Petrescu stie foarte bine ca eu nu sunt capabil sa fac lucruri murdare, la fel cum stiu si eu despre el. A avut in cariera sa o situatie dificila din care a iesit cu fruntea sus. Nu mai conteaza si nu discut, pentru ca s-a intamplat mai demult", a explicat Balint.

Altfel, tehnicianul i-a replicat patronului echipei, care l-a ironizat in mai multe randuri in mass-media ca isi pune elevii sa joace tenis cu piciorul, in loc sa faca antrenamente de intensitate ridicata. "Din punct de vedere al antrenorului va spun ca Uhrin facea tenis cu piciorul la antrenament in fiecare vineri, pentru a relaxa jucatorii dupa o saptamana dificila. Este un antrenament pentru capitolul tehnic. Gigel Bucur are unele executii tocmai datorita acestui exercitiu. De cand am venit la Timisoara cred ca am facut de trei ori la antrenament tenis cu piciorul", a explicat antrenorul timisorenilor.

Derby-ul FC Timisoara-Unirea Urziceni, din etapa a 33-a a Ligii I, se va disputa duminica, de la ora 20:30. In tur, partida s-a terminat la egalitate, scor 2-2.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.