Mircea Lucescu l-a adus miercuri seara pe al doilea, iar pentru noi ramane singurul antrenor roman castigator de Cupa UEFA.
S-a incoronat la Istanbul, unde si-a petrecut primii patru ani ai acestui mileniu, tratat ca un imparat, insa fara sa fie gratulat cu aceasta titulatura - marca inregistrata de Fatih Terim, pe stadioanele de pe Bosfor si din Anatolia.
A ales apoi ca punct de plecare in cucerirea Europei o zona austera, de langa minele din Donbas, si in cinci ani a ajuns sa castige Cupa UEFA. In finala a invins cu 2-1 pe Werder si a sfidat regulile occidentale in materie de brazilieni, trimitand in echipa de baza cinci jucatori de aceasta nationalitate. Or, directorul sportiv al lui Olympique Lyon, el insusi brazilian, spunea in urma cu putina vreme: "Sa ai doi brazilieni in teren e foarte bine, daca ai trei e o catastrofa, iar cu patru se face deja tragedie”, informeaza Cotidianul.
Formatia ucraineana a deschis scorul prin atacantul brazilian Luiz Adriano (25), iar gruparea germana a egalat gratie reusitei aparatorului brazilian Naldo (35). Dupa ce la finalul celor 90 de minute regulamentare scorul a fost egal, jocul a intrat in prelungiri, iar mijlocasul brazilian Jadson a inscris golul victoriei formatiei ucrainene in minutul 97, potrivit NewsIn.
Sahtior: Piatov - Srna, Kucher, Cigrinski, Rat - Lewandowski, Fernandinho - Ilsinho (Gai 100), Jadson (Duljaj 112), Willian - Luiz Adriano (Gladki 90). Antrenor: Mircea Lucescu.
Werder: Wiese - Fritz (Pasanen 95), Prodl, Naldo, Boenisch - Baumann - Niemeyer (Tziolis 103), Frings, Ozil - Pizarro, Rosenberg (Hunt 80). Antrenor: Thomas Schaaf.
In urma acestui succes, Sahtior a cucerit pentru prima oara in istorie Cupa UEFA, in timp ce Werder ramane cu un singur trofeu european, Cupa Cupelor (1992).
Mircea Lucescu: "Doar cand ajungi aici, te simti admirat si realizezi ca ai facut ceva"
Antrenorul lui Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a declarat, miercuri, dupa castigarea Cupei UEFA, ca traieste momente de neuitat si abia acum simte ca a realizat ceva in fotbal.
"Este extrem de importanta aceasta victorie, venita in urma unor ani de pregatire, de gandire, de antrenament si jocuri, de crestere si educare a unei echipe. Am aratat o buna organizare de joc, meritam sa castigam la o diferenta mai mare. Greseala portarului i-a tras putin indarat pe ai mei si de aceea nu am mai pus acea presiune pe care ar fi trebuit sa o avem. Sunt bucuros ca sunt vesel", a spus Mircea Lucescu, la PRO TV.
Lucescu s-a referit si la momentele de dupa meci, cand a purtat steagul Romaniei, pe care l-a primit de la fiul sau, Razvan Lucescu, aflat in tribuna: "De la Razvan era normal sa iau steagul, pentru ca de acum el apara culorile Romaniei. A fost extraordinar ca s-a gandit sa il aduca de acasa. Ma bucur ca am avut posibilitatea sa arat lumii ca eu sunt un reprezentant al Romaniei, ca sunt antrenor roman. Sunt momente de neuitat. Doar cand ajungi aici, simti ca esti admirat, simti ca ai facut ceva in toata aceasta perioada. O finala este cu totul si totul extraordinara", citeaza NewsIn.
Mircea Sandu: "Mircea Lucescu a facut istorie pana acum, dar azi a intrat in legenda"
Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, ca Mircea Lucescu a intrat in "legenda marilor antrenori" prin castigarea Cupei UEFA cu Sahtior Donetk, potrivit NewsIn.
"Mircea Lucescu a facut pana acum istorie, dar azi a intrat in legenda marilor antrenori. Rezultatul obtinut este unul deosebit, deoarece echipele din estul Europei ajung mai greu la Liga Campionilor si mai usor la Cupa UEFA. Lucescu este un mare antrenor", a spus Sandu, la GSPTV.
Intrebat daca regreta ca nu l-a adus pe Mircea Lucescu la echipa nationala a Romaniei, presedintele Federatiei a raspuns: "Toti acesti ani, de cand sunt eu presedinte, sunt cei mai fasti ai echipei nationale, ceea ce inseamna ca antrenorii si-au facut meseria. Mircea Lucescu a fost de mai multe ori aproape de echipa nationala in acesti ani, asa ca nu se poate spune ca e vreo animozitate intre mine si Mircea Lucescu".
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro