Sport 23 Aprilie 2009 10:20
Arbitrii Marcel Savaniu si Sorin Corpodean, impreuna cu vicepresedintele autosuspendat la Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lica, retinuti, miercuri, pentru 24 de ore, in scandalul de coruptie din arbitraj au fost prezentati, joi, Tribunalului Arges cu propunere de arestare preventiva.

Savaniu, Corpodean si Lica au fost dusi la Tribunal cu duba Politiei, la ora 8.15, dar avocatii lor au cerut termen de cateva ore, pentru a avea timp sa studieze dosarele. Instanta a hotarat ca sedinta sa aiba loc la ora 10.00, astfel incit cei doi arbitrii si observatorul federal au facut cale intoarsa la arest.

Cei trei au fost retinut, miercuri, de procurorii DNA Pitesti, in scandalul de coruptie in care a fost arestat patronul FC Arges, Cornel Penescu, si fostul sef al CCA, Gheorghe Constantin. Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a fost arestat preventiv saptamana trecuta, alaturi de patronul clubului FC Arges, Cornel Penescu, si de alte doua persoane. Patronul FC Arges, Cornel Penescu, este cercetat de procurorii anticoruptie pentru trei infractiuni de dare de mita, iar fostul presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF, Gheorghe Constantin, pentru doua infractiuni de luare de mita, potrivit unui comunicat al DNA.

Alaturi de Penescu, mai este cercetat Liviu Ilie Facaleata, persoana din anturajul finatatorului FC Arges, in sarcina caruia s-a retinut o infractiune de dare de mita si o infractiune de complicitate la dare de mita in forma continuata.

Gheorghe Constantin este acuzat de doua infractiuni de luare de mita, dintre care una in forma continuata, iar Cristian Dan Libertatu, fost director al Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Arges, de o infractiune de luare de mita, informeaza NewsIn.

Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat ca Penescu a remis direct, in doua transe, suma de 290.000 de lei lui Gheorghe Constantin, pentru ca acesta, in calitate de presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federatiei Romane de Fotbal, sa delege arbitri agreati de patronul FC Arges la meciurile disputate de Fotbal Club Arges in sezonul 2008 – 2009 si pentru a promova in Lotul A un arbitru protejat de acesta.

De asemenea, a mai rezultat ca Penescu a remis, prin intermediul lui Liviu Ilie Facaleata, suma de 4.000 euro lui Dan Cristian Libertatu, director la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Arges, pentru ca acesta sa nu isi indeplineasca atributiile de serviciu in ce priveste competentele pe care le avea Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Arges fata de activitatea derulata de SC PIC S.A., societate comerciala controlata de Penescu. Potrivit procurorilor, suma de bani a fost remisa si pentru ca societatea sa nu fie sanctionata contraventional, iar reprezentantii acesteia sa obtina informatii nepublice privind eventualele controale efectuate de reprezentanti ai Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Arges.

Din aceeasi Ordonanta a mai rezultat ca, in perioada octombrie – decembrie 2008, Cornel Penescu a remis suma totala de 54.000 de dolari mai multor arbitri din Liga I de fotbal pentru a beneficia de arbitraje favorabile in meciurile pe care le disputa Fotbal Club Arges Pitesti si, de asemenea, suma de 3.000 euro unui observator federal delegat la unul din meciurile disputate de Fotbal Club Arges. Sumele de bani sus-mentionate au fost remise arbitrilor prin intermediul lui Facaleata, se arata in comunicatul DNA.

Pe 13 aprilie 2009, procurorii anticoruptie au dispus retinerea lui Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Facaleata si Cristian Libertatu si pe o perioada de 24 de ore, iar la data de 14 aprilie, Tribunalul Arges a dispus masura arestarii preventive pe 29 de zile a celor patru persoane.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.