Sport 21 Aprilie 2009 23:11
Finantatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, luni, agentiei NewsIn, ca meciul cu Unirea Urziceni se anunta unul foarte dificil pentru echipa sa, deoarece, dupa parerea sa, formatia pregatita de Dan Petrescu este cea mai valoroasa echipa din campionat.

"Ne asteapta un meci greu la Urziceni, cred ca e cea mai buna echipa din Liga I, care se bate pentru un loc de Liga Campionilor. Sper sa facem un meci bun, chiar le-am spus baietilor sa nu piarda", a spus Porumboiu, citat de NewsIn.

Patronul moldovenilor s-a referit si la problemele de lot cu care se confrunta tehnicianul Viorel Moldovan inaintea acestui meci: "Pana la 26 de jucatori mai sunt si altii care stau pe banca. Un exemplu este Balace. A rezistat un an si ceva in afara primului '11', si cand a intrat cu Timisoara a facut cel mai bun meci al sau de cand este la Vaslui".

Antrenorul Viorel Moldovan apreciaza ca meciul din campionat va fi mult mai greu decat cel din Cupa Romaniei, atunci cand echipa sa s-a impus, scor 2-0: "Atunci i-am invins, dar niciun meci nu seamana cu altul. Sunt sigur ca Unirea va face tot posibilul sa ne invinga. Suntem pregatiti pentru o noua batalie, important este sa ramanem modesti si realisti si sper sa gestionam cat mai bine jocul, pentru ca rezultatul final sa ne fie favorabil".

La randul sau, atacantul Wesley Lopez spune ca obiectivul echipei sale in acest sezon este castigarea Cupei Romaniei si o clasare intre primele cinci formatii ale Ligii I: "Clasamentul este foarte strans in fata si cateva rezultate bune legate ne pot duce intre primele echipe. Zic ca dupa o victorie trebuie sa vina o alta victorie. Ma gandesc doar la un rezultat pozitiv la Urziceni. Noi vrem sa castigam Cupa, dar si sa ne clasam pe unul din primele cinci locuri din campionat. Avem sanse mari in continuare, chiar daca acum suntem pe locul 8".

Pentru meciul cu Unirea Urziceni, tehnicianul Viorel Moldovan nu se poate baza pe Gheorghiu, Ljubinkovic, Akakpo si Hugo Luz.

Partida Unirea Urziceni-FC Vaslui se va disputa marti, de la ora 21:00, pe stadionul Tineretului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.