Sport 14 Aprilie 2009 17:00
Presedintele FRF, Mircea Sandu, sustine ca nu are niciun amestec in scandalul cu arbitrii, desi este constient ca unii oameni si o parte din presa vor sa il dea jos de la conducerea Federatiei si incearca sa il denigreze in diferite feluri.

"Stiu ca se tinteste la Mircea Sandu, dar dupa 20 de ani doar declarativ au dovedit ca mi-ar fi dat mie ceva. As dori ca obiectivitatea si profesionalismul legat de aceasta cauza sa fie reliefat in mod corect. Eu nu am dat declaratii procurorilor, dar le-am pus la dispozitie 250 de pagini de documente (n.r. ROAF, delegari, rapoarte de arbitraj, etc)", a spus Sandu, potrivit NewsIn.

Presedintele FRF a precizat ca a stat de vorba cu seful CCA, iar acesta parea putin speriat pentru ca lucrurile au luat o prea mare amploare. Oficialul a mai spus ca Gheorghe Constantin va ramane in functie pana la definitivarea anchetei, insa daca va fi gasit vinovat va fi demis din functie.

Mircea Sandu a dezvaluit apoi ca inainte de startul etapei 25-a a primit o informatie conform careia la unul dintre meciuri o echipa va invinge la o diferenta mai mare de trei goluri, lucru care s-a si intamplat, lasand de inteles ca e vorba de sume imense care au fost pariate. Singurele meciuri care s-au terminat la diferenta de 3 goluri sunt Dinamo-FC Vaslui (scor 4-1) si FC Brasov-Gloria Buzau (scor 4-0), dar seful Federatiei l-a exclus pe primul. "Nu sunt impotriva pariurilor, dar ele ar trebui sa fie corecte. Nu ar trebui sa se ajunga la a plati jucatori, arbitri, antrenori sau chiar conducatori pentru ca unii sa se imbogateasca. Dupa Campionatul Mondial din 2006, am facut chiar o hartie pe care trebuiau sa o semneze cluburile, prin care se obligau sa nu parieze".

Oficialul FRF a mai spus ca unii arbitrii au gresit foarte grav in ultima etapa, iar trei dintre nu ar mai trebui delegati pe viitor, insa acest lucru va ramane la latitudinea CCA. "I-am laudat pe unii dupa sedinta CEx, dar mai bine nu o faceam. Aveam chiar niste arbitraje bune pana acum si m-am bucurat, dar in ultima etapa au fost unele sub orice critica. De exemplu, arbitrajul lui Istvan Kovacs (n.r. la meciul CFR Cluj-Gloria Bistrita, scor 2-2) a fost foarte slab. Sunt de parere ca la arbitrii care defavorizeaza vadit o echipa ar trebui sa se renunte", a conchis Sandu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.