In plin proces de reconstructie sau de intinerire, termenul variind in functie de starea in care se trezeste dimineata selectionerul Victor Piturca, echipa nationala sta intr-un jucator de 37 de ani! Dorinel Munteanu a ajuns aseara la al 124-lea meci, probabil ultimul, pentru Romania si a pus suflet de parca se afla la primul, lucru care nu se poate spune, spre exemplu, despre Contra, un anonim .

Afectati inca de esecul de la Rotterdam si blazati de numele adversarei, "tricolorii" au pufait, s-au chinuit apoi au ridicat resemnati din umeri la fiecare faza construita, in timp ce armenii ne-au dat un avertisment serios. Manusarian, scapat precum Robben in spatele lui Contra, a tras la coltul lung, agonizant de aproape de bara (18).

Incredibil, meciul se anunta un calvar, insa gaurile mari din apararea modestului adversar au fost in cele din urma speculate de Ovidiu Petre (28) si de Bucur (38). La 2-0, anonimul Hakobian i-a trecut mingea printre picioare lui Chivu, dar a tras in bara. In ciuda unui nou gol al lui Bucur (78), umilirea "capitanului" a fost ca un semn rau, prevestirea unor vremuri grele pentru "nationala". Meciuri cu adversari precum Armenia au devenit aprige, conducerea FRF se pregateste sa cada tot in picioare si, ce e mai important, o data cu retragerea lui Dorinel va disparea de la "nationala" specia numita fotbalisti cu suflet.

Contra huiduit la schimbare

Victor Piturca l-a titularizat aseara pe Cosmin Contra pentru a nu da prilej de interpretari legate de evolutia modesta a fundasului la Rotterdam. Selectionerul n-a suportat insa la infinit inexactitatile lui Contra. In minutul 50, s-a ridicat nervos de pe banca si l-a trimis la incalzire pe Flavius Stoican, pe fata caruia se putea citi clar nemultumirea. Fundasul lui Sahtior Donetk sperase sa fie titular dupa meciul slab facut de Contra in Olanda. Selectionerul l-a introdus in teren pe Stoican abia in minutul 66, inlocuindu-l pe Contra, care a fost huiduit de o parte din spectatorii prezenti la meci.

Lobont l-a injurat pe Manusarian

In minutul 28, Marius Niculae a cazut peste atacantul armean Voskanian, pe care l-a accidentat usor. Dorinel Munteanu a vazut si a dat mingea in afara pentru a permite adversarului sau sa primeasca ingrijiri medicale. La reluare, armenii au dat mingea inapoi sportiv romanilor, dar Manusarian a trimis foarte departe, motiv pentru portarul Lobont sa-l injure grosolan pe jucatorul adversarilor, spre amuzamentul tribunelor.

O minge la speriat pe Pancu

Dupa intonarea imnurilor, jucatorii romani au trimis ca de obicei in tribuna mingi cu insemnele sponsorului principal al "nationalei". Cosmin Contra a sutat inspre tribuna oficiala. Surprinzator, balonul s-a intors in citeva secunde si a cazut pe copertina bancii de rezerve, provocind un zgomot puternic care l-a speriat teribil pe Daniel Pancu, aflat pe banca. Stelistul Ghionea a luat mingea si a dat-o peste gardul din spatele bancii unui suporter. / Viorel Tudorache

Cu Cehia tot la Constanta

Piturca a fost multumit de atmosfera de la Constanta. "Publicul s-a comportat bine, pe fondul jocului bun si al rezultatului pozitiv. Ma asteptam insa la un stadion plin si probabil meciul viitor vom juca tot aici", a declarat selectionerul. Galeria Farului i-a cerut lui Mircea Sandu sa organizeze pe stadionul Gheorghe Hagi partida cu Cehia.

"Sint bucuros ca am marcat primul meu gol la echipa nationala. Jupinul Mitea si Stefan Grigorie mi-au prezis ca voi inscrie impotriva Armeniei. Am vrut sa demonstram ca avem potential"
Ovidiu Petre

Spectatori mai putini ca la "amicale"

Primul meci oficial al "nationalei" la Constanta a atras un numar de spectatori considerabil mai mic decit la precedentele "amicale", trei disputate in ultimii cinci ani in orasul de la Marea Neagra. La ora meciului, stadionul a fost pe jumatate plin, aproximativ 7.000 de oameni asistind la disputa cu Armenia. Cu toate acestea, atmosfera a fost vie, suporterii incurajindu-i permanent pe "tricolori". Cel mai aplaudat a fost Dorinel Munteanu, care i-a sensibilizat pe spectatori prin faptul ca anuntase ca va fi ultimul sau meci pentru "nationala" Romaniei. Contra, Plesan si Tamas au fost singurii jucatori huiduiti de fanii de pe stadionul "Gheorghe Hagi"


Despre autor:

Gazeta Sporturilor

Sursa: Gazeta Sporturilor


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.