Sport 10 Martie 2009 00:46
Trei oameni au murit sub avalanse, in ultimele luni, in Muntii Bucegi, doi la Busteni si unul la Sinaia.

Din pacate, aproape nimeni nu actioneaza pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai repete, domeniul schiabil din tara noastra fiind nesigur si fara marcaje, ca sa nu mai vorbim de faptul ca, in unele cazuri, informarea celor interesati este aproape nula.

In luna ianuarie, ziarul nostru a scris cateva materiale despre pliantele pe care CFR Calatori le imprastie in vagoanele sale si prin care se face reclama la "partii" care sunt, de fapt, adevarate prapastii unde turistii neavizati – dar care au citit informatiile de pe pliantele respective – sunt trimisi la moarte. Seria noastra de materiale a avut un efect, caci pliantele au fost retrase, insa cateva dintre informatiile sau, mai bine zis, "dezinformatiile" de acolo troneaza in continuare pe site-ul oficial al Primariei Sinaia.

Informatii neactualizate

In urma cu doua saptamani, Mircea Mocanu, un tanar de 24 de ani din Constanta, a decedat intr-o avalansa declansata la 10 metri de traseul cunoscut sub numele de "Drumul de Vara" din domeniul schiabil al statiunii Sinaia.

Traseul face legatura intre statia instalatiilor de transport pe cablu de la Cota 2000 si statiile de sosire ale acelorasi instalatii de la Cota 1400 si apare atat pe site-ul Primariei Sinaia, cat si pe hartile instalate in statiune ca fiind partie de dificultate medie. In afara de "Drumul de Vara", in vecinatatea caruia s-a intamplat nefericitul accident, pe arealul schiabil dintre Cota 2000 si Cota 1400 mai sunt mentionate drept "partii" si alte trasee care se afla intr-o si mai precara stare din punctul de vedere al sigurantei, cum ar fi Carp, Papagal si Tarle.

Mai mult chiar, pe site-ul Primariei Sinaia sunt mentionate cateva trasee care nu doar ca nu mai sunt in folosinta de foarte mult timp, dar nici nu sunt marcate ca atare pe nici o harta ori indicator: Vanturis, Piramida, Dorului si Fata Dorului.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.