Selectionerul Victor Piturca a declarat, luni, ca partida amicala cu Croatia de miercuri va fi una utila pentru tricolori inaintea jocurilor cu Serbia si Austria din preliminariile CM 2010, in care au sansa sa demonstreze ca pot evolua cu brio la un asemenea nivel

"Meciul cu Croatia este unul care nu are nevoie de vreo prezentare, sper sa fie un test util pentru noi, as dori o prestatie si un rezultat bun, care sa ne dea si moral pentru meciul cu Serbia. Cei care sunt la echipa nationala trebuie sa demonstreze ca pot juca la acest nivel si de asa maniera incat sa castige. Din pacate, jucatorii care sunt acum la nationala nu sunt acum la un nivel optim din punct de vedere fizic, probabil acelasi lucru il vom pati si cu Serbia, asta e situatia", a spus Piturca in cadrul unei conferinte de presa, adaugand ca e posibil ca in dimineata partidei sa mai conduca un antrenament, informeaza NewsIn.

Piturca este de parere ca nationala are in acest moment a patra sansa de calificare la Campionatul Mondial si va renunta la functie daca va rata obiectivul. "Nu cred ca moralul jucatorilor va fi afectat pentru ca am spus ca Romania are sansa a patra in grupa, ba din contra. Cand ratezi o calificare e foarte greu sa revii apoi in circuit, ma deranjeaza discutiile despre eventualii inlocuitori ai mei si, daca nu ne vom califica, voi renunta. Toata lumea vrea rezultate, daca nu ne calificam cine credeti ca mai avea rabdare cu proiecte? Oricum, daca sansele noastre de calificare se vor diminua, pot aparea jucatori noi la echipa nationala", a precizat selectionerul.

Tehnicianul a dezvaluit si motivele pentru care a renuntat sa ii mai convoace pentru acest meci pe Marius Niculae si Radu Stefan. "Pe Marius Niculae nu l-am chemat fiindca a jucat putine meciuri, dar si din cauza acelei atitudini nesportive pe care a avut-o fata de Steaua, cand a injurat clubul. A contat si asta pentru ca un jucator de nationala trebuie sa aiba o atitudine corecta fata de mass-media si de celelalte cluburi. Cat despre Radu Stefan, el a fost a treia optiune pentru mine si nu prestatia sa din meciul cu Milan m-a facut sa nu il convoc la meciul cu Croatia. Batalia s-a dat intre el si Nesu, Radu Stefan a avut o prestatie slaba cu Lituania si o atitudine neadecvata inaintea meciului cu Feroe pe care mie mi-au spus-o colaboratorii mei dupa meci", a explicat acesta.

Victor Piturca a mai explicat si situatia in care se afla Tiberiu Ghioane de la Dinamo Kiev si Daniel Niculae de la Auxerre: "Ghioane inca se afla in vederile mele, iar cu Niculae nu am mai vorbit de cand i-am trimis acel sms. El este un jucator de moral, cand va marca un gol, isi va reveni".
Despre selectionarea lui Bourceanu de la Otelul si Iulian Tames de la FC Arges, selectionerul a afirmat: "Il urmaresc de multa vreme pe acest jucator, are calitati fizice exceptionale, din punct de vedere tehnic da cursivitate jocului si se preteaza combinatiilor. Vom vedea cum va juca acum cu Croatia pentru ca una e sa joci in Liga I si alta in fata unei adversare puternice, iar Tames este o solutie de moment, desi mai poate evolua doi, trei ani. Are si el o varsta. Totusi, Romania are nevoie de jucatori de genul lui Tames si trebuie sa demontreze ca poate juca la acest nivel".

Antrenorul nationalei a mai dezvaluit ca intentioneaza sa trimita in judecata Directia Nationala Anticoruptie dupa ce a fost acuzat in cazul Valiza. "Stenogramele sunt povesti de adormit copiii, nu fac altceva decat sa distraga atentia fata de ceea ce se intampla rau in Romania. Chiar ma distreaza cand le mai citesc. Daca voi putea, o sa inteprind o actiune de judecata in afara granitelor tarii. Am vorbit cu avocatul sa cheme niste experti din afara tarii sa vedem ce se poate face. Nu vad niciun impediment in premierea echipelor, dar mai trebuie si oficializata de FRF", a precizat acesta.

Victor Piturca s-a declarat socat si de moartea handbalistului Marian Cozma, transmitandu-le elevilor sai sa aiba grija atunci cand merg in cluburi. "Moartea lui Cozma este o tragedie. Le dau si eu sfaturi jucatorilor de la nationala sa aiba grija cand merg in discoteci, sa nu se expuna inutil", a conchis acesta.

Partida amicala Romania-Croatia se va disputa miercuri, 11 februarie, de la ora 20:45, pe stadionul Steaua.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.