Mai mult de 500 de suporteri au protestat, astazi, timp de o ora si jumatate, la stadionului din Giulesti, pentru situatia in care se afla Rapidul, si au scandat trivialitati impotriva lui George Copos, pe care il considera principalul vinovat pentru tot ce s-a intamplat in ultimul timp.

Fanii au inceput sa se stranga in curtea interioara de langa Peluza Nord in jurul orei 13:00, dupa care au inceput sa scandeze "Georgica, vinde Rapidul" si au aprins fumigene, petarde si au fluturat steaguri alb-visinii, relateaza NewsIn.

Acestia au continuat sa trimita mesaje impotriva patronului George Copos, pe care l-au somat sa clarifice situatia de la Rapid si au afisat mai multe bannere: "Tic-tac, tic-tac, pa George, pa", "Rapid in fata noastra moare, mai mult asta ne doare", "Ti-ai facut hotel, ne-ai furat la greu, cat iti mai bati joc de Rapidul meu?", "De 16 ani ne arati doar buzunare goale, dar nimeni nu mai crede in minciunile tale" sau "Rapid e o legenda, o poveste cu eroi, nu meriti un loc in ale sale foi".

Timp de o ora si jumatate, fanii au scandat lozinci prin care il somau pe Copos sa reglementeze problemele de la formatia de langa Podul Grant si au cerut Directiei Nationale Anticoruptie sa inceapa o ancheta impotriva conducatorului rapidist.

Unul dintre liderii galeriei giulestene, Gigi Corsicanu, a explicat ca actiunea de protest a fost organizata cu scopul de a afla situatia exacta a echipei, insa fara succes. "Ne-am adunat aici pentru ca sunt atatia oameni care sufera, vrem sa stim ce se intampla cu Rapidul. Copos sa ne spuna, daca nu mai are posibilitati financiare sa sustina echipa, sa faca ceva. Vrem sa fie totul clar la echipa. Am avut incredere in Taher si avem in continuare, dar vrem si din partea sa un raspuns clar. Daca nu vor sa ia Rapidul, sunt multi oameni care il vor", a spus acesta.

Protestul suporterilor Rapidului a fost al doilea organizat in aceasta saptamana, dupa ce in urma cu trei zile, acestia s-au adunat in fata cladirii unei televiziuni, acolo unde George Copos era invitat, si i-au cerut acestuia sa paraseasca definitiv clubul alb-visiniu daca nu mai vrea sa investeasca.

Clubul Rapid se confrunta cu mari probleme financiare, dupa ce in ultimele luni, George Copos si Fathi Taher nu au ajuns la niciun acord privind vanzarea actiunilor, ambii renuntand sa mai finanteze echipa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.