Directorul general al FRF dezvaluie ca este curtat de multa vreme de ros-albi, dar ca deocamdata mai are multe de facut langa Mircea Sandu.
Calm, detasare, siguranta de sine. Ingrediente din spatele carora Ionut Lupescu, directorul general al FRF, a vorbit pentru Cotidianul. Echipa nationala, contractul lui Piturca, strategia de marketing a federatiei, Dusan Uhrin jr. sau raportul pret-valoare al fotbalistilor romani au fost subiecte pe care fostul international le-a abordat cu aceeasi detasare cu care numai cu o zi in urma anunta ca nimic nu-l impiedica sa candideze la sefia federatiei, contra lui Mircea Sandu.
Dupa contractul-record cu Ursus sa ne asteptam si la alte sponsorizari banoase?
Noi incercam sa aducem la FRF sponsori cat mai multi si pe sume cat mai mari.
Nu de fiecare data, insa ne reuseste. Am incercat sa atragem sponsori cam din toate domeniile, carora la randul nostru, le intoarcem cumva serviciile. De pilda, cu cel din domeniul bancar. Primim niste bani de la ei, dar si noi, FRF, rulam niste bani prin conturile lor. Imi pare rau, de exemplu, ca n-am reusit pana acum sa aducem la echipa nationala un sponsor si din domeniul petrolier, unde chiar sunt bani. Nu au fost interesati, dar speram ca mai devreme sau mai tarziu sa-i convingem si pe ei.

Ce se mai aude cu investitiile alea in imobiliare? Mircea Sandu spunea ca se doreste sa se investeasca in apartamente de lux, care apoi sa fie inchiriate si care ar fi o sursa de venituri pentru federatie.

Deocamdata n-am facut acest pas. N-am abandonat ideea, dar mai asteptam sa vedem ce se intampla cu piata imobiliara. Da, ramane o idee foarte buna, pe care recunosc ca am importat-o din Germania. Mai precis de la Werder Bremen, un club foarte stabil din punct de vedere financiar si care scoate bani frumosi din acest tip de activitate imobiliara.

Esti multumit de acest sector de marketing al FRF?

Uitati-va ce era acum trei ani si ce este acum. Nu cred ca situatia comporta comparatie. Bugetul pe 2009 este de 10 milioane de euro, an de an a crescut si vrem sa mentinem aceasta progresie si in viitor.

Sa intelegem ca angajatii FRF nu trebuie sa-si faca probleme in ce priveste salarizarea.

Nici un fel de probleme. La inceputul anului am strans pe toata lumea si le-am spus sa nu-si faca nici un fel de griji pentru ca stam bine din punct de vedere financiar. Dar, sigur, vorbim de cine isi face treaba bine. Cine nu, ne despartim.

Ce parere ai de salariul lui Mitica Dragomir, 15.000 de euro pe luna?

Nu comentez salariul lui Dragomir, acolo e treaba Ligii Profesioniste.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.