Nationala masculina de handbal a Romaniei s-a impus, luni, in fata selectionatei Argentinei, scor 30-26 (15-13), reusind astfel prima victorie in cadrul Grupei A, dupa trei meciuri disputate la Campionatul Mondial din Croatia.

Pentru Romania au punctat: Valentin Ghionea (9), Eremia Paraianu (6), Adrian Petrea (4), Alexandru Irimescu (3), George Buricea (3), Rares Jurca (2), Mihai Rohozneanu (2) si Sandu Iacob (1).

Prima repriza a meciului a inceput bine pentru romani care conduceau cu 3-0 in minutul 4, transmite NewsIn. Tricolorii au continuat cu o serie de ratari, si numai paradele lui Rudi Stanescu au facut ca tabela sa ramana neschimbata pana in minutul 7, cand argentinienii au punctat, scor 3-2. Golul romanilor a venit un minut mai tarziu, prin finalizarea lui Buricea, scor 4-2. In minutul 12, elevii lui Omer s-au distantat la patru goluri, prin reusita lui Ghionea, scor 8-4. In urmatoarele minute, ambele echipe au ratat, iar tabela a ramas neschimbata, scor 8-5, pana cand argentinenii, aflati in inferioritate numerica, au punctat (min. 17). Dupa cinci minute in care au tot ratat in fata portii lui Garcia, elevii lui Omer au inscris prin Ghionea, scor 9-6, in minutul 18. Tricolorii au reusit sa se distanteze inca o data la patru goluri, scor 10-6, in minutul 19, dar au fost egalati, scor 12-12, in minutul 28. Finalul i-a apartinut lui Sandu Iacob, care a marcat chiar din apropierea portii lui Stanescu si a stabilit rezultatul primei reprize, 15-13.

Tricolorii au inceput la fel de bine a doua repriza, pentru ca in minutul 33, scorul sa fie 17-13, dupa o dubla reusita a lui Paraianu, dar si dupa un joc bun prestat de Rohozneanu. Primul gol al argentinienilor a venit in minutul 36, scor 17-14. Dupa aceasta reusita, tricolorii au aratat aceeasi problema, ca si in prima repriza, lipsa concentrarii pe finalizare. In minutul 38, elevii lui Omer au incasat un gol in superioritate numerica, scor 17-16. Abia in minutul 40 a reusit Rohozneanu sa puncteze, pe contraatac, scor 18-16. Romanii au resit sa se distanteze inca o data la 4 goluri, scor 20-16, minutul 42, dupa o reusita a lui Paraianu. Dubla reusita de George Buricea a marit distanta dintre Romania si Argentina, scor 22-17, in minutul 44. Pe atacul urmator, Rudi Stanescu a parat senzational, iar in minutul 46, portarul Mihai Popescu a aparat un sapte metri, dar argentinianul a recuparat mingea si a punctat, scor 22-19. Dubla reusita de Irimescu a dus scorul la 24-19, minutul 49. In minutul 53, Valentina Ghionea a punctat spectaculos din unghi inchis, scor 25-21, acest gol venind dupa doua ratari ale lui Toma, singur cu portarul Garcia. In minutul 53, Argentina a ramas in inferioritate numerica, dupa ce Carou a primit cartonas rosu, pentru ca a acumulat 3 eliminari de doua minute. Cu patru minute inainte de final, tabela arata 28-22, dupa reusitele lui Rohozneanu, Petrea si Ghionea. La finalul celor 60 de minute, scorul a fost 30-26.

In celelalte doua partide Romania a pierdut cu Franta si Ungaria, si va juca urmatorul meci cu Australia, miercuri, de la ora 16:00.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.