Finantatorul lui CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, marti, ca Dinamo este favorita la castigarea titlului, dar spera ca formatia sa sa recupereze diferenta de sase puncte care o separa de liderul Ligii I si sa termine returul pe primul loc, transmite NewsIn.

"Sansele la titlu sunt in ordinea locurilor ocupate de echipe in clasament. Dinamo are cele mai mari sanse sa-l castige. Ne asteapta un retur foarte greu pentru ca avem de recuperat sase puncte, dar suntem increzatori in sansa noastra. Avem cel mai bun lot de jucatori si noua echipa tehnica trebuie sa aduca fericire in inimile suporterilor", a spus Paszkany.

Finantatorul gruparii ardelene a explicat care crede el ca sunt cauzele pentru care echipa sa a terminat turul doar pe pozitia a 5-a: "In prima parte a campionatului gandul jucatorilor a fost mai mult la stadioanele din Liga Campionilor. Din acest motiv am facut anumite schimbari, deoarece antrenorul este cel care raspunde de echipa. Ne-a nemultumit numarul de puncte la finalul turului, si din acest motiv l-am si schimbat pe Trombetta".

Paszkany a dezvaluit si reteta succesului care a facut ca CFR Cluj sa fie prima formatie din provincie ce a reusit sa se impuna in Liga I, dupa Universitatea Craiova care castiga titlul in 1991.

"CFR are ca principal scop performanta si nu schimbarea antrenorului. In momentul in care un jucator nu da randament, este schimbat de antrenor, iar cand echipa nu da randament, este schimbat antrenorul. De fiecare data cand am facut o schimbare rezultatele au fost pozitive. S-ar putea sa mai aducem inca un jucator din strainatate", a spus patronul gruparii ardelene.

Oficialul lui CFR Cluj a lamurit si situatia staffului tehnic al echipei sale: "Domnul Indra este principal, iar Dusan Uhrin este consilier. Uhrin are experienta campionatului romanesc, cunoaste foarte bine echipele puternice".

In incheiere, Paszkany a dat asigurari ca efectele crizei finaciare la nivel mondial nu si-au facut simtite prezenta in cadrul clubului: "Am respectat contractele toata viata mea, si pe cele scrise, dar si pe cele nescrise. CFR-ul are un buget stabil, am auzit fel si fel de zvonuri, ca am fost loviti de criza financiara, dar slava Domnului!, nu ne-a lovit nimic. CFR-ul s-a bazat mereu pe ce are, nu pe ceea ce ar putea avea.

Nici primele nu vor fi scazute, contractele sunt la zi, la CFR nu au fost niciodata probleme cu banii".
Finantatorul lui CFR Cluj, Arpad Paszkany, a fost prezent marti la prezentarea oficiala a noilor achizitii Dario Flores, Paolo Frangipone si Agustin Viana.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.