Steaua - FCM Bacau 2-0

Fanii echipei de fotbal Steaua au protestat, in premiera, simbata seara, la meciul cu FCM Bacau, impotriva patronului Gigi Becali. Suporterii au taxat totodata blatul jenant facut in cirdasie cu bacauanii, parasind arena, in masa, incepind cu minutul 70. Cu toate ca a ramas pe primul loc al clasamentului, gruparea din Ghencea sta pe un butoi de pulbere. Ultimele trei meciuri de campionat au fost eclipsate de scandalurile violente iscate intre conducatori si suporteri.

Razboiul de la meciul cu FCM Bacau a pornit de la debarcarea antrenorului Walter Zenga. Suporterii au afisat mai multe bannere cu mesaje prin care criticau indepartarea italianului. "Walter... Ati executat singurul nevinovat... Rusine!", "Zenga sacrificat... Ce pacat" si "Pumnii si ura nu ne vor inchide gura" au fost mesajele care l-au scos din minti pe Becali. Luptatorii de arte martiale de la clubul Steaua Wu-Shu au incercat sa impiedice afisarea altor mesaje la peluza din sud, unde stau factiunile independente ale galeriei. In acel moment fanii au luat foc, scandind "Gigi, Gigi, Gigi, lasa-ne!" si "Becali pleaca din Ghencea!".

La inceput, latifundiarul a privit siderat protestul, dupa care a afisat un zimbet fals si a dat din miini, lasind senzatia ca vrea sa dirijeze corul contestatarilor. Galeria "oficiala", situata la peluza din nord, a incercat sa acopere cu cintece protestele celorlalti suporteri.

La pauza, Gigi Becali l-a chemat la loja pentru noi "ordine" pe Gheorghe Mustata, liderul galeriei "oficiale". Din acel moment si peluza nord a scapat de sub control si a amplificat protestul impotriva fostului oier. Publicul a parasit stadionul incepind din minutul 70, scandind: "Fara blaturi!". Pe site-ul suporterilor "www.fcsteaua.ro" au fost postate ieri numeroase mesaje ale fanilor indignati, care cer plecarea "oierului".

Doua sondaje de pe aceasta pagina de web explica protestul fanilor. La intrebarea "Sinteti de acord cu demiterea lui Walter Zenga?", 75 la suta dintre "ultrasi" au votat negativ.

Chestionati daca actualii conducatori ai clubului se ridica la nivelul oferit de pozitie, 85 la suta dintre fani au raspuns iarasi "Nu".

"Un complot securisto-comunist"

Gigi Becali a oferit explicatii hilare si paranoice pentru protestul fanilor si i-a amenintat cu represalii. "E un complot securisto-comunist. Astia care au strigat impotriva mea sint niste vagabonzi, pentru care eu am platit mii de euro pentru deplasari si scaunele pe care le-au rupt pe toate stadioanele. Acesti vagabonzi, daca sint platiti, fac orice. Pentru mine suporterii Stelei sint cele cinci milioane de romani care ma iubesc. De unde sa plec? De unde bag banii? Sint unii instigatori, iar ceilalti se iau dupa ei ca oile. Nu dau nici un pas inapoi. Nu vor mai intra la peluze", a amenintat Becali, care-i vede in spatele "complotului" pe vicepremierul George Copos, "pe cineva de la Dinamo", pe seful Partidului Conservator, Dan Voiculescu, si pe Jean Pavel, fostul lider al galeriei.

Bacaul si-a menajat titularii

Daca in tribune a fost tensiune maxima, pe teren a fost pace si prietenie. Singurul eveniment nedorit a fost accidentarea grava a "capitanului" Mirel Radoi, care ar putea rata ultimele doua meciuri din campionat, dar si partidele nationalei Romaniei. Diagnosticul pus de doctori la Spitalul Militar n-a fost asa de dur cum pronosticase medicul Stelei care a vorbit de fisura la deget, ci contuzie la falanga unu de la piciorul drept. Deocamdata nu se stie cit va lipsi. Cristi Popovici a folosit o echipa formata din rezerve. Desi "galben-albastrii" au scapat de retrogradare in proportie de 99 la suta, tehnicianul a oferit o motivatie hilara: si-a menajat titularii pentru partida "decisiva" din etapa viitoare, cu CFR Cluj! "Cum sa ma bata Bacaul? N-a fost nici un blat. Sechelariu e prietenul meu si din bun-simt nu putea sa ma incurce. Un prieten am si eu in fotbal", a spus Becali, stirnind risul general al fanilor care-i ascultau declaratiile. Patronul "ros-albastrilor" a mai spus ca Dinamo si Rapid au promis 100.000 de euro formatiei FC Brasov pentru a incurca echipa sa etapa viitoare si ca rivalii din "Stefan cel Mare" vor umbla si la arbitrii care vor conduce jocurile Stelei.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.