Preconizata modernizare a Stadionului "Dinamo", de care se face atata tam-tam in ultimele zile, atinge grav, prin ricoseu, interesele atletismului romanesc, arena din "Groapa" fiind, la ora actuala, singura performanta nu numai din Bucuresti, ci din intreaga tara. "Pentru noi, se poate spune ca este Stadionul National", ne declara deunazi presedintele FRA, Sorin Matei.
Chiar in eventualitatea in care pista Mondo, dotata cu noua culoare, ultimul racnet, va fi protejata, nefacand obiectul unei viitoare concesionari pe 49 de ani, dar si de efectul lucrarilor care se vor executa cu aceasta ocazie, cel putin cat se va construi in complexul din Soseaua Stefan cel Mare", activitatea competitionala si cea de pregatire vor fi paralizate. Iar ANS sta cu mainile in san.
Dupa raderea "ovalului magic" de pe fata terenului din fostul Stadion "Lia Manoliu", dupa gogoasa umflata cu forta privind constructia unui nou stadion destinat exclusiv atletismului de catre Primaria Capitalei, vestea intentiilor CS Dinamo de a concesiona pe o perioada de 49 de ani lucrarile din arena, care ar implica si folosirea acesteia de catre castigatorul licitatiei, este naucitoare. Iar conform declaratiilor facute luni de catre comandantul clubului alb-rosu, Marcel Popescu, Hotararea de Guvern, in care se specifica faptul ca un anumit perimetru din parcul sportiv se concesioneaza pentru lucrari de consolidare si modernizare, este pe teava.
Si asta in conditiile in care "sportul rege", in contextul olimpic, nu mai are in toata tara la dispozitie decat acest stadion. In care sa poata organiza competitii de calibru, dar si unde se pot antrena la nivel performant loturile nationale.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
27 Noiembrie: Saturn iese din retrograd. Universul rupe lanțurile fricii și...
Sursa: kudika.ro