Debutul sezonului in aer liber a fost unul extrem de reusit pentru atletii romani, care au obtinut, la sfirsitul saptaminii trecute, patru medalii, din care doua de aur, la Super Grand Prix-ul de la Doha.

Dupa opt luni de pauza, vicecampionul olimpic Marian Oprea, care a profitat si de absenta din concurs a principalului sau rival, sudezul Christian Olsson, a reusit sa cistige proba de triplusalt, cu o performanta ce a masurat 17,09 metri. Tot pe primul loc a incheiat competitia la saritura in inaltime si Monica Iagar, cu 1,89 m. Pozitia a doua a podiumului a revenit tot unei romance, Oana Pantelimon.

Desi a obtinut acelasi rezultat, 1,89 m, medaliata cu bronz la JO de la Sydney s-a clasat a doua, deoarece a ratat prima saritura. Cea de-a patra medalie pentru Romania a fost obtinuta de Nicoleta Grasu, la disc. Cu o aruncare de 63,85 m, vicecampioana mondiala s-a clasat doar pe locul trei. La un pas de podium a fost Cristina Casandra, in proba feminina de 3.000 de metri cu obstacole. Romanca a sosit a patra, fiind cronometrata cu timpul de 9 minute, 46 de secunde si 13 sutimi, in timp ce Ancuta Bobocel s-a clasat a noua (10:09.11), fiind urmata de Mihaela Botezan (locul 10, 10:17.76).

Medaliata cu bronz anul acesta la CE indoor de la Madrid, Adina Anton a terminat abia a saptea in proba de lungime a intrecerii de la Doha. Ea a reusit o performanta de 6,31 metri, in timp ce Angelica Badea, care a sarit cu doi centimetri mai mult, 6,33, a ocupat locul sase. Cel mai slab rezultat, locul opt, a fost obtinut de Gheorghe Guset, la aruncarea greutatii, cu 19,54 m.

Szabo se retrage

Dupa mai bine de un an de la ultima sa cursa, cea din cadrul reuniunii atletice de la Birmingham, campioana mondiala si olimpica la 5.000 m, Gabriela Szabo a anuntat ca se va retrage din activitatea competitionala. "Fiecare inceput are si un sfirsit. Astazi pun capat unuia dintre cele mai fericite capitole din viata mea", a declarat Gabriela Szabo. Saptamina trecuta, atleta a fost aleasa vicepresedinte al federatiei romane de specialitate. "Este o noua cursa pentru mine. Este vorba despre o cursa in viata sociala, complet diferita de ce am facut pina acum in atletism", a mai spus Szabo.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.