Antrenorul formatiei FC Brasov, Razvan Lucescu, a declarat joi ca echipa sa trebuie sa continue evolutiile bune pe care le-a avut in campionat si in Cupa Romaniei, iar in aceste conditii o victorie contra gruparii din Bistrita devine absolut obligatorie, transmite NewsIn

"Gloria traverseaza un moment delicat si va trebuie sa stim sa profitam de acest lucru. Venim dupa o perioada foarte buna, cu o victorie in Cupa si un egal la Iasi. Acest lucru ne intareste, ne da incredere, dar si o ambitie mai mare, pentru ca ar fi trebuit sa avem mult mai multe puncte decat acum. Trebuie sa castigam cu Gloria, nu avem nicio alta varianta", a spus Razvan Lucescu, care considera ca bistritenii ocupa penultimul loc din clasament din cauza plecarii unor jucatori valorosi.

Antrenorul brasovenilor nu se va putea baza in partida contra formatiei Gloria Bistrita pe serviciile lui Ezequias si Sburlea, ambii accidentati, si nici pe Surdu si Baltoi, care sunt incerti. FC Brasov va intalni formatia Gloria Bistrita, sambata, de la ora 15:00, intr-o partida din etapa a 12-a a Ligii I.

Tehnicianul s-a referit si la infrangerea pe care Steaua a suferit-o contra lui Lyon in Grupa F a Ligii Campionilor: "Steaua a inceput extraordinar, a avut acel 2-0, dar, pe undeva, poate ca a gresit retragandu-se si dand posibilitatea Lyon-ului sa vina la conducerea jocului, sa-si creeze ocazii, sa puna presiune, sa capete incredere. Au avut apoi sansa sa intre cu 3-2 la pauza. Repriza a doua a inceput sub semnul echilibrului si nimic nu anunta acel rezultat de la final. Golul trei al francezilor a venit pe o greseala individuala, iar atunci Steaua a cedat psihic si a incasat alte doua goluri".

Lucescu a fost de parere ca Marius Lacatus nu trebuia sa-si dea demisia din functia de antrenor principal al Stelei, "dar daca patronul i-a sugerat sa plece, probabil ca nu a avut alta cale, oricum, el a a fost unul din putinii antrenori care si-au respectat colegii de breasla, nu a vorbit pe nimeni de rau".
Antrenorul gruparii de sub Tampa a comentat si meciul dintre CFR Cluj si Girondins Bordeaux, din Grupa A a Ligii Campionilor: "Formatia din Cluj mi s-a parut o echipa extrem de matura, de puternica, care a facut o partida foarte buna si poate ca daca nu ar fi fost acel autogol s-ar fi jucat doua zile si Bordeaux nu ar fi inscris".

Razvan Lucescu nu a putut ramane indiferent la infrangerea inregistrata de echipa tatalui sau, Sahtior Donetk, contra lui Sporting Lisabona, scor 0-1, in Grupa C a Ligii Campionilor: "Sahtior are sanse de calificare, mici, dar totul se joaca pana la capat. Poate se va intoarce roata, iar la Lisabona va fi pe dos fata de cum a fost aseara, si atunci lupta va fi echilibrata. In fotbal trebuie sa crezi si sa te bati cu toata determinarea. Daca nu crezi, nu ai nicio sansa".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.