Circulatia pe DN 7C Transfagarasan, care face legatura intre Muntenia si Ardeal peste Masivul Fagaras, va fi inchisa, incepand de miercuri noapte, pe sectorul de drum cuprins intre Piscu Negru, judetul Arges, si Balea Cascada, judetul Sibiu.

Potrivit reprezentantilor Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, decizia a fost luata in conformitate cu regulamentul de functionare a DN 7C Transfagarasan si avand in vedere conditiile meteorologice nefavorabile din aceasta perioada "ce pot periclita siguranta circulatiei prin caderi de stanci, alunecari de teren, inzapeziri si pericol de polei", transmite MEDIAFAX.

Conform sursei citate, circulatia pe DN 7C Transfagarasan va fi inchisa pana in 30 iunie 2013, sectorul de drum inchis traficului urmand a fi semnalizat corespunzator.

Astfel, zona va fi semnalizata cu panouri amplasate la intrarile pe DN 7C, in comuna Bascov din judetul Arges si in localitatea Cartisoara din judetul Sibiu, dar si in alte puncte de pe sosea, iar portile tunelului de la Balea Lac, care asigura legatura intre judetele Arges si Sibiu, vor fi inchise si blocate de drumari.

De asemenea CNADNR anunta ca, incepand cu data de 1 noiembrie, drumul national DN 67C Transalpina va fi inchis circulatiei publice pe sectorul cuprins intre 34+000 (Ranca) - km 79+200 (Curpat).

"Masura inchiderii traficului pe acest sector de drum a fost instituita avandu-se in vedere conditiile meteorologice nefavorabile din timpul iernii care pun in pericol utilizatorii prin caderi de stanci, alunecari de teren, inzapeziri, polei etc., precum si nefinalizarea tuturor lucrarilor de siguranta circulatiei", se arata in comunicatul trimis de CNADNR. Sectorul de drum inchis circulatiei va fi semnalizat corespunzator.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania roaga participantii sa respecte semnalizarea rutiera existenta pe DN 67C - Transalpina, pe sectorul restrictionat.

"Deschiderea traficului se va face imediat ce conditiile atmosferice vor permite circulatia in conditii de siguranta, iar lucrarile nefinalizate vor fi terminate", se mai arata in comunicat.

Citeste si:
Centura orasului Suceava va fi finalizata in septembrie 2017
Centura orasului Suceava va...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.