Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Educatiei, in acest moment la Consilului National de Etica au ajuns doua sesizari referitoare la patru articole semnate de Ioan Mang despre care exista suspiciuni de plagiat.
Consiliul - singurul organism care are, potrivit legii, posibilitatea de a analiza cazurile de plagiat - se intruneste astazi, scrie romanialibera.ro.
Sesizarile, care au fost primite la 9 mai, vizeaza atat pe ministrul Educatiei, cat si pe sotia acestuia, au precizat cei de la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS).
Ele au fost depuse de presedintele Asociatiei pentru Educatie si Cercetare EDU CER, Stefan Vlaston, au precizat sursele citate.
Termenul legal pentru rezolvarea unei sesizari este de 90 de zile, informeaza MEDIAFAX.
Potrivit reprezentantilor ANCS, specialistii vor incerca sa analizeze sesizarile, pentru a putea raspunde acestora, eventual, intr-un interval mai scurt.
Citeste si: Ioan Mang, noul ministru al Educatiei, acuzat de plagiat
Dovezi ca Ioan Mang a plagiat, de la Emil Boc
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Moarte fulgerătoare la Hollywood! McSteamy din Anatomia lui Grey s-a stins la...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro