Decizia a fost luata la capatul unei sedinte de judecata care a durat aproape cinci ore si dupa mai bine de o ora de deliberari, potrivit MEDIAFAX.
Sorin Ovidiu Vintu a plecat imediat dupa incheierea sedintei de judecata, preferand sa astepte pronuntarea deciziei acasa.
- Pronuntare in sedinta publica
Cu ocazia pronuntarii, care s-a tinut in sedinta publica, instanta a sanctionat cu avertisment trei jurnalisti care s-au ridicat si au vrut sa paraseasca sala in timp ce judcatorul dadea citire deciziei
.La iesirea din Sala de judecata, Ion Ilie Cezar nu a facut nicio declaratie. In schimb, avocatul sau, Cristian Sirbu, a calificat decizia magistratilor ca fiind justa. Acesta a precizat faptul ca, pe parcursul sedintei de judecata, cei doi acuzati au prezentat instantei mai multe probe potrivit carora "situatia in acest dosar ar sta cu totul altfel". Rugat sa detalieze, avocatul Sirbu a precizat ca este vorba de o serie de probe audio, inregistrari ale unor discutii intre cei implicati in acest dosar, fara sa spuna de cine au fost realizate.
La finalul sedintei de judecata, Sorin Ovidiu Vintu a declarat ca miercuri, cand a fost audiat, i-a spus procurorului Marius Iacob ca are "probe indubitabile, audio-video, care demonstreaza falsitatea tuturor acuzatiilor", pe care acesta le-a refuzat si a dispus retinerea sa. Acesta a adaugat ca a prezentat aceste probe in fata instantei.
Sorin Ovidiu Vintu si Ion Ilie Cezar sunt acuzati ca l-au santajat pe Sebastian Ghita, de la care ar fi cerut 150.000 de euro pentru a nu denunta contractul de consultanta si management dintre Realitatea si Asesoft.
Citeste si: [AUDIO] Flagrant: Vantu il ameninta pe Ghita cu moartea
Sorin Ovidiu Vintu a fost retinut
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro