George Becali ar fi incercat sa o protejeze pe fata fostului ministru al apararii Victor Babiuc, prin declaratia pe care a dat-o in timpul cercetarilor, arata procurorii anticoruptie in rechizitoriul prin care i-au deferit justitiei pe cei trei si pe generalul Dumitru Cioflina, pentru coruptie.

Procurorii DNA arata in rechizitoriul, intrat in posesia MEDIAFAX, ca Ioana Babiuc, fata lui Victor Babiuc, fost ministru al Apararii din perioada 1997 - 2000, nu a putut oferi niciun detaliu tehnic in cadrul audierilor referitoare la modul in care a tranzactionat un teren de sapte sute de metri patrati cu finantatorul Stelei, George Becali, la un pret cu mult sub cotele pietei imobiliare de la acea vreme.

Referitor la terenul respectiv, procurorii spun ca reprezinta "bunul" primit drept mita de catre Victor Babiuc de la George Becali ca urmare a ajutorului acordat privind schimbul nelegal de terenuri intre finantator si armata.

Anchetatorii arata in documentul citat ca Ioana Anca Babiuc "nu a fost in masura sa precizeze care este obiectul contractului, respectiv sa delimiteze terenul cumparat prin precizarea dimensiunilor pe fiecare latura sau a vecinatatilor, sa explice cuantumul pretului achitat raportat la valoarea de piata la data respectiva, iar invinuitul George Becali nu a facut dovada proprietatii terenului, contractul fiind incheiat prin acordul partilor in lipsa verificarii sarcinilor". Procurorii apreciaza ca "exista suficiente date din care rezulta ca nu este vorba despre o vanzare - cumparare".

Procurorii contrazic, totodata, afirmatiile celor trimisi in judecata potrivit carora Ioana Babiuc, Victor Babiuc si George Becali nu s-ar fi cunoscut, aratand ca "lipsa depunerii unor minime diligente de catre invinuita Ioana Anca Babiuc constituie o dovada certa a relatiilor de incredere existente intre partile contractante care se pretind a fi persoane ce nu se cunosteau".

Anchetatorii anticoruptie sustin ca dupa ce a fost inceputa urmarirea penala, George Becali a cerut procurorilor sa-l citeze la DNA pentru a putea da o decalratie in dosar, dar nu referitor la modul in care s-au facut schimburile de terenuri cu armata, ci despre contractul de vanzare cumparare pe care l-a intocmit cu fata fostului ministru al Apararii.

"Becali George, care desi nu a dorit sa faca declaratii cu privire la schimburile de terenuri, a solicitat audierea sa «de indata» dupa inceperea urmaririi penale pentru infractiunea de luare de mita pentru a da explicatii cu privire la contractul de vanzare cumparare incheiat cu fiica lui Victor Babiuc si pentru a veni in apararea acesteia", noteaza procurorii in rechizitoriu, care au consemnat declaratia integrala a finantatorului Stelei.

Citeste si:
Gigi Becali, declarații total neașteptate despre situația lui...
Gigi Becali, declarații total...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.