Functionarii publici au anuntat greva generala pe termen nelimitat, din 27 septembrie.

  • Functionarul public este flamand si indatorat

Aproximativ 34.000 de functionari publici vor declansa greva generala pe termen nelimitat din 27 septembrie, a anuntat marti liderul Sindicatului National al Functionarilor Publici, Sebastian Oprescu. Acesta a mentionat faptul ca "functionarul public este flamand si indatorat".

Potrivit acestuia, odata cu declansarea grevei generale va fi blocata activitatea in 350 de institutii publice din administratia publica centrala si locala, precum Garda Financiara, Inspectia Muncii, Protectia Consumatorilor, CNSAS, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor, Garda Nationala de Mediu, relateaza MEDIAFAX.

Liderul sindicatului a precizat ca ca jumatate dinte functionarii publici au un salariu cuprins intre 600 si 700 de lei.

  • Ce vor functionarii publici?

Incepand cu 1 octombrie 2010, functionarii cer revenirea la salarizarea anterioara aplicarii Legii 118/2010, ce a redus salariile bugetarilor cu 25%. Intre timp, acestia solicita stoparea disponibilizarilor, dar si protectia juridica a functionarilor publici impotriva abuzurilor contribuabililor de rea-credinta si a oamenilor politici aflati in fruntea institutiilor publice, fata de functionarii publici aflati in exercitarea prerogativelor de autoritate de stat.

"Cu un functionar public flamand si indatorat nu se pot combate fenomenele ce afecteaza, atat de dur, bugetul de stat (evaziune fiscala, munca la negru, protectia consumatorului etc.). Astfel, instabilitatea salariala si a locului de munca demobilizeaza functionarul public in activitatea de impunere a legii", mentioneaza reprezentantii functionarilor intr-un comunicat de presa.

Citeste si:
Talibanii, ultimatum către funcționarii afgani. Decizia este menită...
Talibanii, ultimatum către...

Totodata, acestia fac apel la solidarizarea organizatiilor sindicale, o necesitate in aceasta perioada, precum si la organizarea unor actiuni de protest comune imediate si radicale.

Sindicatul National al Functionarilor Publici precizeaza faptul ca invatamantul si sanatatea nu poate exista si functiona fara o administratie publica capabila sa colecteze bani la bugetul de stat si care sa combata fenomenele ce afecteaza functionarea statului de drept.

Miting de amploare in Capitala: Care sunt cerintele sindicalistilor?


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.