Tragedia din Maternitatea Giulesti nu a cazut din cer si cineva este vinovat, iar cei care au gresit trebuie sa plateasca, a spus ministrul Cseke Attila, care a subliniat ca mobilizarea de forte de luni - politisti, medici, pompieri - a dovedit ca sistemul poate face fata unor situatii dificile.

"Sistemul sanitar romanesc are resursele necesare pentru a actiona in momentele dificile. Au venit medici de acasa, iar turele au ramas in program prelungit. Institutiile statului au dovedit ca pot conlucra pentru limitarea unor tragedii. Ieri (luni - n.r.), medici, pompieri si politisti au demonstrat ca daca facem treaba nu este nevoie de politicieni care sa-si fluture cravata. Nu cred ca daca asta-noapte ar fi venit primarul sau ministrul ar fi rezolvat problema, mai bine decat au facut-o fortele mobilizate in actiune", a declarat ministrul Sanatatii intr-o conferinta de presa de marti.

Ministrul a spus ca luni noaptea a ezitat de cateva ori intre a merge la locul tragediei sau a ramane in minister.

"Cred ca sunt momente cand politicienii trebuie sa stea de-o parte. Nu putem ajuta cu nimic daca ne-am fi uitat cum sunt luate victimele pe targa. Aveam un subsecretar de stat care raspunde de sectorul de urgenta, am fost in legatura permanenta cu el. Cred ca este momentul sa terminam cu aceasta demonstratie. Cand apare o tragedie, vin repede si politicienii", a sustinut Cseke Attila.

Potrivit subsecretarului de stat, Raed Arafat, a fost vorba de "o colaborare unica", iar orice interventie de acest fel nu poate fi facuta decat centralizat, deciziile fiind luate insa de comun acord.

Pe langa fortele de interventii, Serviciul de Ambulanta Bucuresti - Ilfov a suplimentat numarul angajatilor din garda pentru rezolvarea tuturor urgentelor lasand echipele sa se ocupe de accidentul colectiv.

"De asemenea, cu prefectul Capitalei s-a comunicat continuu. Chiar si alte spitale cum ar fi Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti si unele private ne-au oferit ajutor. Din fericire a fost o interventie normala, dupa sosirea pompierilor. Am primit materiale de la Spitalul Militar", a mai spus Arafat.

Prezent la conferinta de presa, viceprimarul Victor Iovici a spus si el ca Municipiul Bucuresti a demonstrat ca este pregatit sa faca fata unei situatii de urgenta.

Citeste si:
Noi cazuri de bebelusi infectati cu stafilococ auriu, la...
Noi cazuri de bebelusi...

"Multimim medicilor si speram ca Administratia Spitalelor va reusi ca in cel mai scurt timp dupa finalizarea anchetei sa poat fi redeschis spitalul", declarat Iovici.

La randul lui, colonelul ISU Stelian Dudus a facut bilantul activitatii echipajelor din momentul in care a fost primit primul apel.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.