Proiectul de lege depus de parlamentarii PSD a primit insa si un aviz negativ, in cadrul unei sedinte ce a avut loc joi, informeaza reprezentantii ministerului, potrivit NewsIn.
Proiectul propus de Ministerul Educatiei a primit 20 de voturi pentru si opt voturi impotriva, in timp ce Proiectul Legii Educatiei depus de catre grupul de parlamentari PSD a obtinut 20 de voturi impotriva, sapte voturi pentru si o abtinere, spun reprezentantii ministerului de resort.
Consiliul Economic si Social este un organ consultativ al Parlamentului si Guvernului in domeniile de specialitate stabilite prin legea sa de organizare si functionare. Are rol consultativ in stabilirea strategiilor si politicilor economice si sociale, in aplanarea starilor conflictuale la nivel de ramura sau la nivel national, aparute intre partenerii sociali, precum si in realizarea, promovarea si dezvoltarea dialogului social si a solidaritatii sociale.
Proiectul Legii educatiei, contestat si de sindicate si de rectori, a fost aprobat pe 12 aprilie de guvern si urmeaza sa fie dezbatut in parlament. Actul normativ va deveni litera de lege dupa ce va fi aprobat de parlament si promulgat de presedintele Traian Basescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro