Social 1 Aprilie 2010 13:06
Protestatarii RATB de la autobaza Titan nu au iesit joi seara pe trasee, asa cum a anuntat primarul Sorin Oprescu la iesirea de la negocieri, ci au reluat traseul in aceasta dimineata.

  • Vor mai fi greve?

Potrivit unor surse sindicale, in cazul in care la metrou sau RATB va avea loc in viitor o noua greva, angajatii vor fi obligati sa se solidarizeze, ceea ce inseamna ca, practic, nu va circula niciun mijloc de transport in comun, nici subteran, nici de suprafata, relateaza NewsIn.

In alta ordine de idei, la finalul negocierilor cu angajatii RATB, edilul Capitalei Sorin Oprescu a declarat ca la regie "este vorba si de o problema de management defectuos", adaugand ca este necesar un audit care sa arate situatia financiara a regiei. In urma acestui audit, spun surse municipale, conducerea primariei ar putea decide inlocuirea lui Gheorghe Aron din functia de director general al RATB.

  • Veniturile angajatilor RATB
"Le-am dat asigurari ca nu vor mai modificari ale veniturilor lor. Ei se temeau ca vor avea de suferit de la 1 aprilie", a spus Oprescu, ieri, dupa trei ore de discutii cu protestatarii. Edilul Capitalei le-a mai spus protestatarilor ca fondul de salarii a fost suplimentat de la 38 la 40 milioane de lei, ceea ce inseamna ca vor fi platite la zi toate sporurile, inclusiv cel de munca grea.

La iesirea lui Oprescu de la negocierile cu protestatarii, purtata in incinta autobazei Titan, o parte a angajatilor regiei au huiduit , in timp ce altii au strigat "Multumim domnule primar!".

Angajatii RATB au intrat in greva joi dimineata la ora 4.00, nemultumiti de bugetul regiei si de veniturile lor.

VIDEO: Oprescu ameninta angajatii RATB

Biletele si abonamentele RATB se scumpesc


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.