Social5 August 200911:07

Lectura de 2 minute

Epicentrul seismului s-a inregistrat la granita Romaniei cu Bulgaria, in zona Marii Negre, la 20 kilometri adancime, iar in Bucuresti a avut magnitudinea de 4,7 grade pe scara Richter.

Cutremurul resimtit astazi in Capitala a avut o magnitudine de moment de 4,7 grade, potrivit Institutului american pentru monitorizare geologica USGS, care a localizat seismul in Marea Neagra, la 95 de kilometri de Constanta si la 135 de kilometri nord-est de Burgas, la o adancime de 10 kilometri. Pentru a masura puterea unui seism, USGS foloseste magnitudinea de moment (Mw). Pe aceasta scara deschisa, un cutremur care atinge o magnitudine de 6 este considerat puternic.

Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, seismul s-a produs la 61 de kilometri est de Varna, 24 de kilometri est de Kavarna si la 20 de kilometri sud de Sabla.

Institutul National pentru Fizica Pamantului de la Bucuresti a anuntat ca epicentrul seismului s-a inregistrat la granita Romaniei cu Bulgaria, in zona Marii Negre, la 20 de km adancime, avand o magnitudine de 5,5 pe scara Richter si o intensitate de 7 pe aceeasi scara, in zona centrala.

In Bulgaria, cutremurul s-a simtit pe tot teritoriul tarii, inclusiv la Sofia, care se afla in vestul tarii.

Citeste si:
Cutemur de 3,2 grade pe scara Richter in Vrancea
Cutemur de 3,2 grade pe scara...

Ultimul seism a avut loc in Romania pe 25 aprilie, avand magnitudinea de 5,3 pe scara Richter, in timp ce ultimele trei seisme majore despre care exista informatii s-au produs in anii 1908, 1940 si 1977, aminteste NewsIn. In ceea ce priveste ultimul cutremur devastator din Romania, cu o magnitudine de 7,2 grade, a avut loc in seara zilei de 4 martie 1977. In urma acestui cutremur au murit peste 1.500 de oameni, majoritatea in Capitala. Expertii seismologi sustin ca, in Romania, cutremurele de magnitudine mare (peste 7 grade) se produc cu o periodicitate de 30-40 de ani.

Seismul va fi urmat de replici de magnitudine mai mica

Seismul inregistrat astazi va fi urmat de cateva replici mai slabe ca intensitate, fiind vorba despre un cutremur crustal (de suprafata), intr-o zona activa seismic, a declarat directorul stiintific al Institutului National pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian, citat de NewsIn.

Zona in care s-a produs cutremurul este una cunoscuta ca fiind activa seismic. De obicei, magnitudinea seismelor din zona nu depaseste 4 pe scara Richter, dar sunt posibile si seisme mai puternice, in 1901 inregistrandu-se un cutremur cu magnitudinea de peste 7 pe scara Richter, potrivit acestuia. "Cutremurul a fost prea mic pentru a produce un tsunami, nu a fost la distanta mare de tarm, el resimtindu-se mai mult pe teritoriul Bulgariei", informeaza Mircea Radulian.

Citeste si:
Cutremur de 3,7 pe scara Richter in judetul Buzau
Cutremur de 3,7 pe scara...

"In zona, avem de-a face cu o falie activa. S-a produs o miscare pe falie, care i-a perturbat sistemul, acum asteptandu-ne la o rearanjare care se produce prin cutremure mai mici", a adaugat directorul INFP.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.