Tariceanu a enumerat o serie de alte obiective „mai ambitioase” decat cele de pana acum, pentru atingerea prioritatii de pozitionare mai buna a Romaniei in UE. In acest sens, premierul s-a referit la necesitatea dezvoltarii infrastructurii rutiere, fluviale, ferate, pentru a nu se risca incetinirea cresterii economice de pana acum. Premierul a afirmat ca din discutiile avute la nivel politic cu liberalii din guvern si din conducerea partidului, obiectivul care va fi asumat prin programul de guvernare va fi alocarea a 6% din PIB pentru infrastructura.
Seful PNL a sustinut ca, in continuare, educatia trebuie sa ramana un „element cheie”, alaturi de intarirea institutiilor pentru asigurarea statului de drept si a apararii drepturilor cetateanului, ca si de atingerea unui nivel scazut al coruptiei.
Printre obiectivele care vor fi asumate prin programul de guvernare, Tariceanu a inclus si cresterea nivelului pensiilor. „Cresterea valorii punctului de pensie la 45% din venitul mediu se va realiza de la 1 noiembrie”, a aminiti Tariceanu, care a precizat ca vor fi luate masuri de protectie si pentru pensionarii din agricultura.
Protectia mediului si consolidarea pozitiei Romaniei prin angrenarea in proiecte majore la nivel international au fost de asemenea obiective enumerate de Tariceanu. „Vreau ca Romania sa fie recunoscuta ca locul in care liderii lumii vin si dezbat probleme esentiale si avem capacitatea nu numai organizatorica, dar si politica de a fi gazda unor asemenea evenimente”, a subliniat premierul.
Tariceanu a spus ca toate aceste obiective vor fi asumate dupa ce vor fi facute o serie de simulari bazate pe modele economice, care sa demonstreze existenta resurselor pentru realizarea lor. Desi a vorbit despre majorarea pensiilor, premierul a sustinut ca, spre deosebire de PSD si PD-L, care fac „intrecere de populisme”, PNL nu va intra in acest gen de „competitie”.
Liberalii s-au reunit in Delegatia Permanenta a partidului, la Casa Dante, pentru a aproba lista candidatilor la alegerile parlamentare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro