Premierul Calin Popescu Tariceanu, ministrul Muncii, Paul Pacuraru si ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, au agreat, impreuna cu reprezentantii sindicatelor si ai patronatelor, in urma unei intalniri ce a durat peste trei ore, forma finala a acordului privind majorarea salariului minim brut lunar.
Primul ministru le-a propuns, miercurea trecuta, reprezentantilor confederatiilor sindicale sa accepte ca salariul minim sa fie majorat la 540 de lei de la 1 octombrie si la 600 de lei de la 1 ianuarie 2009, cu o crestere ulterioara graduala de o suta de lei pe an. De asemenea, potrivit proiectului de acord, in anul 2014 salariul minim ar trebui sa ajunga la valoare de 1.325 de lei, reprezentand 50% din salariul mediu brut pe luna.
Premierul Tariceanu a acceptat sa se intalneasca cu sindicalistii dupa ce acestia au amenintat ca vor bloca centrul Capitalei, prin organizarea de mitinguri, pentru a obtine majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei.
De la inceputul declansarii protestelor la nivel national, pe 2 iulie, aproape 1.500 de sindicalisti ai CNSLR Fratia, Cartel "ALFA" si BNS au pichetat sediile prefecturilor din tara, Ministerul Muncii, Ministerul de Finante si Guvernul, pentru a cere majorarea salariului minim pe economie.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Luna Nouă în Capricorn (18 ianuarie) deschide portalul abundenței. Tot ce...
Sursa: garbo.ro
-
10 citate din Femei care aleargă cu lupii: adu-ți aminte care este valoarea...
Sursa: kudika.ro