Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a informat pe membrii Cabinetului cu privire la intalnirea pe care a avut-o marti cu primarul ales al Capitalei, Sorin Oprescu.

“Capitala trebuie tratata cu toata atentia. Atinge 20% din PIB-ul Romaniei si concentreaza peste 10% din populatia tarii. Este nevoie la Bucuresti de un plan urbanistic de amploare”, a declarat premierul, in sedinta de ieri a Executivului. Prim-ministrul a afirmat ca a avut cu Sorin Oprescu “o discutie buna”, care a vizat proiectele majore ale Bucurestiului, a caror realizare implica sprijin din partea Guvernului. Calin Popescu Tariceanu a aratat ca traficul reprezinta “cea mai acuta problema”, adaugand ca ‘lansarea unor proiecte de anvergura in domeniul transportului este vitala”. Seful Executivului i-a informat pe membrii Cabinetului ca intentioneaza sa aiba o intalnire cu primarii de sector si cu Sorin Oprescu dupa ce acestia isi vor depune juramantul.

Seful Ecxecutivului a adaugat ca Guvernul are toata disponibilitatea de a colabora cu administratia locala pe proiectele care pot fi dezvoltate in beneficiul cetatenilor. Primarul ales al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a intalnit, marti, la Palatul Victoria, cu primul ministru Calin Popescu Tariceanu.

Potrivit lui Oprescu, in cursul discutiei avute cu seful Executivului s-a pus accent pe relatia institutionala dintre Primaria Capitalei si Guvern, aratand ca se asteapta la sustinere din partea premierului, care, “pana la urma urmei este bucurestean, acum locuieste, sta aici, deci domnul prim-ministru traieste aceeasi viata ca si ceilalti”. Sorin Oprescu a spus ca isi doreste o coagulare de forte pentru a declansa mai usor proiectele pentru Bucuresti, subliniind ca ar merge la discutii, daca ar fi invitat, si la Palatul Cotroceni. “Sigur ca da. Daca ne invita si domnul presedinte, care-i problema?”, a raspuns primarul ales al Capitalei la intrebarea daca ar accepta o invitatie similara daca ar veni din partea presedintelui Traian Basescu.
De asemenea, Tariceanu a reiterat necesitatea intaririi eforturilor pentru ca urmatoarele alegeri sa se desfasoare fara incidente.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.