Becali a prezentat ieri candidatii pentru primariile din Capitala in fata membrilor filialei Bucuresti a partidului, gatiti cu esarfe verzi ca semn de recunoastere.

"Noi o sa facem o campanie normala, curata. Frumos, cu dezbateri electorale", a afirmat liderul PNG-CD, in conferinta de presa ce a urmat lansarii candidatilor pentru primariile din Capitala, informeaza Cotidianul. Pentru a convinge electoratul, candidatii PNG-CD trebuie sa alerge si sa munceasca, a mai spus Becali.

„Eu sper ca pe Bucuresti sa scoatem 15% si daca vrea Dumnezeu, sa luam 3-4 primari“, a afirmat Becali. „20 de milioane de euro“, a raspuns el razand la intrebarea despre costurile campaniei. „Ca sa castigam, cheltuim cat e nevoie pentru noi. Va fi campanie cu dezbateri televizate, dar fara sa platim... prea mult asa...“, a completat liderul PNG, citat de EVZ.

Potrivit Ziua, cel mai important din echipa de atac a PNG, candidatul la Primaria Generala Daniel Fuciu, si-a prezentat programul aproape tipand, panicat probabil de gravitatea propriilor idei expuse. El a declarat ca situatia din Bucuresti este una "exceptionala" si a prezentat un Plan de urgenta in zece puncte, care include, printre altele, "participarea cetatenilor din Bucuresti la propriul destin" si un "ABC - asfalt, becuri, curatenie".

In cursa pentru primaria Sectorului 1 a fost lansat Marian Oprea, la sectorul doi - Robert Constantin Ionescu - specializat in "terorism", iar la trei Valentin Biber, care s-a remarcat prin dorinta de a "reinfiinta institutia demisiei". Si candidatul pentru Sectorul 4, Ioan Gaf-Deac, de 27 de ani, a anuntat ca vrea "sa instituie institutia onoarei si a fricii de Dumnezeu". La sectorul cinci, Mihai Bogdan Becheanu a explicat ca vrea sa ajunga primar pentru ca "iubeste oamenii si nu-i place sa-i vada necajiti in timp ce el se plimba cu jeep-ul", conform marturisirii de la lansare. Candidatul PNG pentru Sectorul 6 a fost anuntat Cristian Ene.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.