Norica Nicolai a devenit ieri presedintele Comisiei juridice din Senat. Ea a fost aleasa cu unanimitate de voturi de colegii de comisie, intr-o sedinta cu usile inchise.

La finalul sedintei, Norica Nicolai a anuntat ca a fost validata de membrii Comisiei juridice cu unanimitate de voturi, propunerea pentru detinerea acestei functii fiind facuta tot de membrii comisiei.

Norica Nicolai are in acelasi timp si functia de vicepresedinte al Senatului. Ea a precizat ca in cazul sau este permis cumulul de functii.

“Regulamentul Senatului interzice cumulul numai in ce priveste conducerea comisiilor permanente nu si reprezentarea in Biroul Permanent. Deci pot fi in acelasi timp vicepresedinte al Senatului si presedinte al Comisiei juridice”, a explicat ea, citata de Cronica Romana.

Potrivit Curierul National, Norica Nicolai a mai spus ca UDMR nu a solicitat un schimb sau presedintia altei comisii de specialitate din Senat, intrucat, initial, presedintia Comisiei juridice revenise PNL si fusese cedata UDMR. Presedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania, Marko Bela, a declarat ieri ca se asteapta ca locul ramas vacant in urma demisiei lui Eckstein sa fie ocupat de cineva din PNL, cele doua partide aflandu-se in alianta.

Senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs si-a dat demisia din functia de presedinte al Comisiei juridice din Senat, in urma hotararii grupului UDMR de a nu sustine forma "avere nejustificata" in legea ANI, prevazuta de Ordonanta Guvernului. Eckstein a facut acest anunt dupa ce Comisia pentru drepturile omului si cea juridica, reunite in sedinta comuna, au respins - cu 4 voturi "pentru", 6 voturi "impotriva" si 5 abtineri - forma Ordonantei ANI care prevedea ca legea privind functionarea Agentiei Nationale de Integritate se aplica averilor nejustificate.

Cotidianul scrie ca ultima functie pe care s-a zbatut sa o obtina Norica Nicolai a fost cea de ministru al Justitiei. Dupa demisia ministrului Tudor Chiuariu, Tariceanu a refuzat in mai multe rinduri sa o nominalizeze. A cedat insa in urma presiunilor din partid. Presedintele Basescu a refuzat insa sa aprobe numirea ei in fruntea Justitiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.