Laszlo Tokes la Cotroceni. Proaspatul europarlamentar independent a fost primit, au mai lipsit doar onorurile militare, de presedintele Basescu. “O intrevedere foarte deschisa si sincera”, a caracterizat tonul discutiilor Tokes. Nici nu se putea altfel, in conditiile in care “sinceritatea” este de departe principala calitate a celor doi. Europarlamentarul “autonomist” a promis ca la Bruxelles va reprezenta atat Romania, cat si minoritatea maghiara.

Tokes vrea sa “armonizeze interese diferite, dar convergente”. Autonomia teritoriala a fost, din nou, solicitata oficial, insusi celui mai important demnitar al statului. Nu stim in ce limba a fost ceruta, in contextul in care sunt convins ca prea putine sunt limbile cunoscute de omenire in care obraznicia, iredentismul si aroganta UCM si UDMR sa nu fi fost proclamate. De asemenea, nu stim reactia presedintelui-jucator. Probabil, a ras, in stilul binecunoscut, si l-a batut amical pe spate pe distinsul sau oaspete.

Mai mult, potrivit lui Tokes, cei doi au decis (?!) sa abordeze in viitor anumite “probleme tabu” care preocupa, se putea altfel, comunitatea maghiara. Si ca “tabloul” sa fie complet, acesta a anuntat ca la inceputul anului va inainta Presedintiei un document care sa contina viziunea sa asupra acestor probleme. S-a mai vorbit si de organizarea unei mese rotunde romano-maghiare, pentru “solutionarea acelor probleme care cauzeaza tensiuni intre majoritari si minoritari”. Este incredibil cum unui individ care a fost ajutat, se stie de cine, sa ajunga europarlamentar al Romaniei, i se pot permite atatea. Initial am crezut ca Tokes cauta Parchetul si a nimerit, intamplator, la Cotroceni. Sa ai neobrazarea de a cere sa fii primit la seful statului, si mai mult, sa continui sa fabulezi pe temele revizioniste chiar in fata celui mai important om in stat este inadmisibil. Nu stiu daca uzantele ar fi impus din partea lui Basescu un refuz al acestei primiri la Cotroceni. Insa, in mod cert, Tokes trebuia pus la punct. Basescu era obligat sa se desolidarizeze de toate declaratiile si obrazniciile antiromanesti ale unui episcop reformat, care si-a permis an de an, sa arunce bidoane cu laturi si jigniri in capul unui popor demn. Presedintele a reactionat palid. Toate eforturile sale se indreapta catre anihilarea PNL si PSD. Era, probabil, prea obosit sa mai apere un popor pe care, teoretic, ar trebui sa il reprezinte cu cinste. In schimb, Basescu s-a declarat impresionat de numarul mare de voturi obtinute de Tokes. Ma bufneste rasul cand vad ca, potrivit declaratiilor oficiale, oaspetele de la Cotroceni a avut puncte similare cu Basescu in privinta unor teme fundamentale precum lupta impotriva coruptiei, procesul comunismului, pactul national pentru educatie sau modernizarea Romaniei... Insusi Kelemen Hunor, presedintele executiv al UDMR a tras un semnal de alarma in privinta sinceritatii europarlamentarului. In replica, europarlamentarul independent Laszlo Tokes acuza UDMR ca “si-a pacalit alegatorii” cu candidatura lui Gyorgy Frunda si ca doreste instaurarea unui monopol politic in comunitatea maghiara.

“UDMR i-a pacalit pe alegatori cu figurarea lui (Frunda, n.red.) pe lista, iar dansul este acum laudat”, a atacat Tokes. Nu putem sa nu reamintim mostrele de tupeu ale UDMR si UCM. Solicitarile impertinente privind scoaterea sintagmei “stat national” din Constitutia Romaniei sau folosirea limbii maghiare drept a doua limba oficiala a statului roman, desele santaje privind autonomia teritoriala, sunt doar cateva exemple graitoare in acest sens. Liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, sustine ca “suportul fatis acordat lui Laszlo Tokes de catre presedintele Traian Basescu arata ca fidelitatea votului radicalilor minoritatii maghiare este mai importanta” pentru seful statului decat “jignirile” aduse in mod repetat romanilor. Referindu-se la primirea episcopului reformat la Palatul Cotroceni, Dan Voiculescu afirma, intr-un comunicat difuzat ieri, ca, chiar daca Laszlo Tokes a primit votul ca europarlamentar, “era obligatia presedintelui Romaniei sa se desolidarizeze de toate declaratiile antiromanesti pe care episcopul maghiar le-a facut mai ales in aceasta campanie”. “In loc sa-i bata obrazul domnului Tokes pentru toate jignirile si derapajele extremiste din ultima perioada, Traian Basescu il primeste la Cotroceni cu toate onorurile si ii garanteaza sprijinul in grupul Popularilor Europeni. Mangaind crestetul lui Tokes la Cotroceni, presedintele Romaniei a ajutat transformarea agresiunii verbale antiromanesti in politica europeana antiromaneasca”, a conchis liderul conservatorilor.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.