Un prim exemplu este organizatia din Timis, pentru conducerea careia s-a "batut" doar Ilie Sarbu. El a fost ales cu o majoritate covarsitoare, doar patru voturi contra din 350 exprimate. Si pentru a arata ce intelege prin democratie, PSD a organizat alegerile cu... un singur candidat, in absenta presei. In sala au fost insa prezenti, alaturi de Iliescu, Ovidiu Branzan, Dan Matei Agathon si Victor Ponta.
De la Timisoara, liderii PSD au plecat la Arad, pentru a-l sustine pe Dimitrie Musca in incercarea acestuia de a ocupa fotoliul de lider al organizatiei. Incercare reusita, dat fiind ca si Musca a fost candidat unic. "Voi conduce filiala cu credinta in mai bine, pentru a ajunge cea mai puternica din Arad. Am dovedit ca nu am interese ascunse si nu voi accepta nici un fel de bisericute in PSD Arad. Impreuna vom face ca Aradul sa ocupe locul pe care il merita", a declarat Musca, citat de AM Press.
In cealalta parte a tarii, la Braila, lucrarile Conferintei Judetene a PSD au fost conduse de presedintele partidului, Adrian Nastase, care a venit insotit de vicepresedintii Sorin Oprescu si Mircea Geoana. Aici presedinte a fost ales Gheorghe Bunea Stancu, care l-a devansat pe Viorel Balcan. Stancu a aratat ca prioritatile sale vor fi "stabilitatea, continuarea politicii partidului si monitorizarea celor care sunt la guvernare".
La Bistrita s-a repetat situatia din vestul tarii. Un singur candidat, evident un singur castigator: deputatul Radu Moldovan. De aceasta data insa au lipsit reprezentantii de marca ai conducerii partidului. Moldovan a declarat ca spera ca organizatia pe care o conduce va reusi sa castige in 2008 alegerile locale la Bistrita, chiar daca acest lucru nu s-a mai intamplat vreodata. El este cel de-al treilea presedinte pe care il are organizatia bistriteana in rastimp de numai un an, dupa ce fostul lider, Ioan Botis, a fost nevoit sa-si dea demisia ca urmare a infrangerii din alegerile de anul trecut.
La Ploiesti, lider al organizatiei municipale a devenit insusi primarul orasului, Emil Calota, el inlocuindu-l in functie pe Daniel Savu. Prioritatea declarata a actualei conduceri a PSD Ploiesti o reprezinta pregatirea resurselor umane, "prin aducerea in prim-plan a unor oameni cunoscuti, cu notorietate si cu valoare morala". Emil Calota a declarat ca vrea ca reprezentantii PSD Ploiesti sa realizeze "o opozitie constructiva", in vederea alegerilor din 2008.
Un caz mai special il reprezinta Brasovul. Aici, alegerile pentru sefia filialei au fost amanate pentru saptamana viitoare din cauza ca Adrian Nastase nu a putut veni la Brasov. Favorit in cursa electorala este deputatul Constantin Nita, el avandu-i contracandidati pe fostul senator Ioan Seche si pe consilierul judetean Toma Dobrogeanu.
Despre autor:
Sursa: Curentul.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Dosarul Mineriadei | Procurorii au mers acasă la Ion Iliescu
Sursa: wall-street.ro