“PD a refuzat invitatia PSD de a participa la negocieri pe marginea motiunii de cenzura anuntate de social-democrati sau a programului de guvernare. Partidul Democrat nu crede in sinceritatea PSD si considera, in continuare, ca anuntata motiune de cenzura este doar un exercitiu de imagine si un mijloc de santaj la adresa Guvernului pentru bani si functii”, a afirmat presedintele PD, Emil Boc, intr-un comunicat de presa. Potrivit lui Boc, amenintarea social-democratilor cu motiunea de cenzura ofera prilejul, atat PSD, cat si PNL sa justifice public faptul ca “intre cele doua formatiuni nu exista nicio intelegere, in timp ce, in spatele scenei, sforarii liberali si pesedisti isi fac in liniste jocurile”. ”Partidul Democrat refuza sa negocieze principiile programului de guvernare al Aliantei D.A. pe care, atata timp cat a facut parte din guvern, le-a respectat cu strictete.

Dupa excluderea sa din Guvern, in urma intelegerilor dintre PNL si PSD, Partidul Democrat taxeaza orice derapaj de la programul de guvernare, supus riscurilor de alterare datorita noii aliante PSD-PNL”, mai spune liderul PD, Emil Boc.

Liderul PSD, Mircea Geoana, a anuntat, marti, la finalul sedintei grupurilor parlamentare ale social-democratilor, ca motiunea de cenzura va fi depusa la termen, iar PSD va demara consultari cu partidele parlamentare si, daca este cazul, cu seful statului, pentru crearea unei noi majoritati parlamentare.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.