Democratii inca nu s-au decis daca vor sprijini motiunea de cenzura a PSD si par sa evite, inca, adoptarea unei pozitii clare, prin lansarea unor noi acuzatii la adresa social-democratilor.

La finalul sedintei Biroului Permanent National al PD, liderul formatiunii, Emil Boc, a apreciat ca motiunea de cenzura anuntata de PSD nu reprezinta decat o forma de santaj la adresa PNL, in vederea obtinerii de resurse financiare suplimentare precum si de posturi in administratia centrala si locala. Pe de alta parte, liderul PD a aratat ca, in masura in care PSD va depune totusi motiunea de cenzura, democratii vor aborda cu toata seriozitatea aceasta problema si nu isi vor schimba pozitia stabilita anterior, de a sprijini orice motiune de cenzura indreptata impotriva Guvernului Tariceanu. “Deocamdata vedem doar un santaj si nu putem vorbi despre lucruri care nu exista sau sa intram in jocuri si combinatii inutile”, a aratat Emil Boc. “In fiecare zi asistam la inlocuirea membrilor PD, care devenisera functionari publici prin concurs, cu membri ai PSD”, a explicat el, amintind mai multe cazuri petrecute in judetele Bacau, Buzau si Mehedinti. Potrivit liderului PD, prin aceste inlocuiri, PNL si PSD demonstreaza “compromiterea principiilor descentralizarii si depolitizarii in administratia publica”. De asemenea, Boc a tinut sa reaminteasca motivele pentru care democratii lipsesc de la discutiile partidelor politice cu Executivul, pe tema fixarii datei alegerilor europarlamentare. “Partidul Democrat nu poate lua parte la un asemenea simulacru. Data alegerilor a fost deja fixata pe 13 mai, dar Calin Popescu Tariceanu s-a razgandit si le-a amanat. Sa mai discutam acum despre acest lucru, este fara rost. Nu vrem sa asistam la o noua razgandeala a premierului”, a spus Boc si a subliniat ca “Romania a ramas codasa Europei la capitolul stabilirii datei europarlamentarelor”.

Se pregateste Boc de debarcare?

Desi nu cu foarte mult timp in urma, Emil Boc admitea, intr-o emisiune televizata, ca ar fi posibila o colaborare cu PSD, evident dupa ce democratii vor elimina din statutul lor Teza 100 (referitoare la excluderea oricarei colaborari cu social-democratii), intre timp pozitia liderul PD a devenit mult mai transanta. In cadrul conferintei de presa amintite, Boc a tinut sa sublinieze ca exclude o astfel de colaborare politica si, cel putin atata timp cat se afla la carma Partidul Democrat, nu se va atinge de Teza respectiva. “Relatia Partidului Democrat cu PSD este foarte clara. Pesedistii ar trebui sa isi vada de drumul lor si sa nu mai vorbeasca despre o guvernare cu PD. Ei sunt un partid de stanga, Partidul Democrat este un partid de centru-dreapta, care isi respecta prevederile din Statut. Poate cand nu o sa mai fiu eu presedintele acestui partid o sa fie scoasa Teza 100 din Statutul PD. Cat sunt eu presedinte, acest lucru este imposibil”, a spus Boc. Acesta a tinut sa precizeze: “decat sa guvernam cu PSD, mai bine ajungem la alegeri anticipate”. Surprinzator (sau poate nu!) un alt lider democrat important, secretarul general al PD, Vasile Blaga, face precizari mult mai nuantate. Potrivit acestuia, formatiunea din care face parte nu va colabora pe termen scurt cu PSD la guvernare, insa in opinia sa, nu este exclusa eliminarea Tezei cu pricina (privind necolaborarea cu social-democratii), dupa momentul alegerilor. Blaga a mai precizat ca Teza 100 din Statutul PD ar putea fi rediscutata dupa alegeri, daca PSD va “retracta” asa-numitele „Teze de la Snagov” din 2003, prin care social-democratii isi propuneau destructurarea PD. „Daca o luam cronologic, ne amintim ca Partidul Democrat a introdus Teza 100 in Statut, fiindca PSD isi anuntase, prin „Tezele de la Sangov”, intentia de a destructura PD. Nu stiu ca vreun lider PSD sa fi retractat aceste intentii. In momentul in care PSD va recunoaste ca a dorit destructurarea Partidului Democrat, Teza 100 ar putea fi rediscutata. Altfel, nu se pune problema”, a declarat Blaga. El a mai adaugat ca, deocamdata, subiectul care il preocupa mai tare nu este colaborarea cu PSD la guvernare, ci inlaturarea Guvernului Tariceanu. „Sa nu vindem pielea ursului din padure! Eu nu sunt convins inca de faptul ca PSD va merge pana la capat si va depune motiunea de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu II. Daca o va face totusi, PD, asa cum a mai anuntat, va sprijini orice motiune indreptata impotriva acestui Guvern. Pana la guvernare insa, drumul pentru noi este lung” a concluzionat liderul PD.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.