Politica 7 Iulie 2007 23:38
In timp ce legea pensiilor era "studiata" pentru a se vedea daca merita sau nu sa fie promulgata, presedintele Basescu a promulgat ieri legea prin care cresc salariile demnitarilor.
Traian Basescu a promulgat ieri legea pentru aprobarea Ordonantei nr. 30/2007 privind cresterile salariale care se acorda in 2007 persoanelor ce ocupa functii de demnitate publica. Potrivit legii, adoptata fara probleme de cele doua Camere ale Parlamentului, salariile demnitarilor cresc in 2007 cu 18%, o crestere de 11% fiind programata de la 1 octombrie. Astfel, indemnizatia presedintelui ajunge de la 7.653 RON (76 milioane de lei vechi) la 8.666 RON (86 milioane de lei vechi) la 1 octombrie. Premierul Tariceanu are mai putin, respectiv 7.062 RON, la fel ca presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Bogdan Olteanu si Nicolae Vacaroiu, dar de la 1 octombrie vor primi 7.997 RON. Vicepresedintii de la Senat si Camera vor avea un salariu de 7.366 RON, egal cu cel al unui ministru de stat, in timp ce ministrii simpli vor incasa 6.932, cu aproape 1.000 de lei mai mult decat pana acum. Acelasi salariu il vor avea si presedintii de comisii parlamentare. Secretarii de stat si parlamentarii fara functii au o indemnizatie egala, de 6.343 RON, ceea ce reprezinta o crestere semnificativa, de la 5.601 RON.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.