Din toamna, vor exista destule momente in care se va pune problema sustenabilitatii acestui Guvern. Cred ca Guvernul Tariceanu va apuca 2007, dar nu suntem siguri ca va apuca 2008", a declarat Mircea Geoana. Potrivit lui Geoana, PSD va fi foarte atent la proiectul de buget pentru2008 si ca acesta sa includa sumele necesare pentru cresterea pensiilor si va observa situatia subventiilor acordate tarii nostre de catre Comisia Europeana. Acestea ar putea fi reduse, dupa unele surse, cu circa 25% din valoare, incepand cu toamna acestui an, din cauza faptului ca Romania nu poate absorbi fondurile comunitare.
Pe de alta parte, liderul PSD a declarat ca cel mai potrivit calendar pentru eventualele alegeri anticipate ar putea fi unul identic cu data alegerilor locale, in iunie 2008, daca "nu se va produce in toamna o criza majora care sa duca la caderea Guvernului Tariceanu. Mircea Geoana a admis ca, in perioada de negociere anterioara votului in Camera Deputatilor pentru Legea pensiilor, au avut loc negocieri "frontale si dure" cu premierul Calin Popescu Tariceanu, reprezentantii PNL si cei ai Federatiei Pensionarilor din Romania.
Despre autor:
Sursa: Evenimentul Zilei
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro