Sejururi de zece zile in Filipine, felicitari de Pasti cu 25.000 bucata sau stabilirea bugetului unui institut inactiv au fost citeva prioritati ale senatorilor. Conducerea institutiei a decis cheltuirea unor miliarde intr-o clipa.

212.000.000 de lei va cheltui Senatul pe cele 8.500 de felicitari care vor fi trimise cu ocazia sarbatorilor de Pasti, dintre care 300 pentru Pastele catolic. Biroul Permanent al Senatului a aprobat propunerea serviciului de protocol prin care se vor comanda, achizitiona si distribui felicitari la pretul de 25.000 de lei bucata prin metoda selectiei de oferta. Din cele 8.500, 200 vor fi rezevate presedintelui Senatului, cite 100 fiecaruia dintre membrii BP, iar senatorii simpli vor avea dreptul la cite 50 de bucati. Daca le-ar fi platit din buzunarul lor, fiecare senator ar fi trebuit sa scoata 1.250.000 de lei. "Le puteam trimite si pe hirtie simpla", a spus Vacaroiu atunci cind a fost intrebat daca 25.000 de lei nu i se pare cam mult pentru o felicitare. De altfel, tot ieri s-a aprobat pentru anul 2005 suma de 12 miliarde pentru cheltuielile de protocol. Potrivit secretarului general al Senatului, in 2004 pentru protocol au fost prevazute 15 miliarde din care s-au cheltuit doar sapte.

Trei senatori in vizita la Manila

Cele 212 milioane pe felicitari sint insa o suma infima fata de cea de 1,5 miliarde de lei cit face sejurul de 10 zile a 3 senatori si 4 consilieri la Manila, Filipine. Intre 31 martie si 10 aprilie, Paula Ivanescu (PD), Sogor Csaba (UDMR) si Gheorghe Serbu (PNL) vor participa la un seminar. Secretarul general al Senatului a precizat ca transportul celor 7 persoane va costa 753 de milioane de lei, in timp ce diurna si cazarea doar 481 de milioane. Tot ieri conducerea Senatului a aprobat bugetul Institutului Revolutiei din decembrie ‘89, evaluat la 27 de miliarde, din care vor fi scazute 6-7 pentru cele 3 luni in care institutul nu a functionat, a precizat Vacaroiu.

Cotidianul

Sursa: Cotidianul



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.