Presedintele UDMR a anuntat ca se va retrage din postul de vicepremier imediat ce va fi rezolvata problema stabilitatii politice.

"Voi renunta la post nu peste ani de zile, ci dupa ce se incheaga situatia, dupa ce vedem cum mergem mai departe, cu ce majoritate", a declarat Marko Bela. Acesta a spus ca se va ocupa in continuare de restabilirea legaturii dintre UDMR si electoratul sau. Marko a recunoscut ca a aparut o distantare intre Uniune si electorat, dar nu crede ca rezultatele referendumului si absenteismul de la vot al maghiarilor ar trebui sa duca la o schimbare a conducerii UDMR.

Liderul Uniunii sustine ca a fost doar un esec de comunicare, ce a aratat si dezinteresul maghiarimii fata de problema institutionala.

Decizia de demisie a lui Marko nu angajeaza Uniunea in ansamblul ei, aceasta exprimandu-si solidaritatea cu actualul Executiv si cu PNL, ca parteneri de guvernare. Insa Marko pune conditii. Surse citate de agentia Mediafax sustin ca vicepremierul ar fi solicitat ministrilor PNL sa fie solidari impotriva anchetelor declansate de catre DNA impotriva unor demnitari ai Uniunii. "Marko i-a atentionat pe ministri ca si acestia sunt in pericol sa fie anchetati de DNA pentru decizii legale aprobate in cadrul Executivului, conform programului de guvernare, si a cerut solidaritate fata de demnitarii UDMR, aratand ca in caz contrar formatiunea este dispusa la randul ei sa nu mai fie solidara cu masurile Guvernului", sustin sursele citate.

Premierul i-a dat dreptate afirmand ca procurorii au un comportament dictatorial anchetand proiecte ale Executivului care sunt stabilite in programul de guvernare. Tariceanu a avansat chiar ideea unui protest oficial al Guvernului catre Consiliul Superior al Magistraturii, dupa ce toate cazurile de anchetare nejustificata vor fi centralizate la nivelul ministerelor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.