“Evenimentul zilei” a intrat in posesia unui document care ridica mari semne de intrebare in privinta metodelor folosite, in relatia cu autoritatile romane, de un fost diplomat american de rang inalt la Bucuresti.

Este vorba despre Jack Dyer Crouch II, care, pina la inceputul lunii februarie, a detinut functia de ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucuresti. Acum, Crouch II este adjunctul consilierului pentru securitate nationala si unul dintre cei mai influenti sfatuitori ai presedintelui George W. Bush.

Documentul detinut de EVZ este o scrisoare adresata de Jack Dyer Crouch II lui Mihai Tanasescu, ministrul finantelor, in ultimele zile ale mandatului acestuia in cabinetul Nastase. In scrisoare, diplomatul american ii cerea imperativ ministrului Tanasescu sa semneze doua acte pentru deblocarea urgenta a unor sume de ordinul zecilor de milioane de dolari, platite de statul roman si destinate unor firme din SUA. Interesant este ca ambasadorul american nu a avut nici o problema cu faptul ca respectivele contracte fusesera incheiate de guvernul Nastase prin incredintare directa, evitind calea licitatiei.

Conform legislatiei americane, acest tip de initiativa poate trece drept actiune legala, de lobby. In schimb, in Romania risca sa fie incadrata la trafic de influenta.
Operatiunea "Scrisoarea ambasadorului" intriga cu atit mai mult cu cit acelasi Jack Dyer Crouch II avertiza guvernul roman, tot pe un ton imperativ, sa fie mai eficient in lupta impotriva coruptiei.
Dezvaluirea facuta de EVZ confirma faptul ca retelele de interese cu conexiuni in lumea politica nu s-au oprit intre granitele Romaniei, ci au avut caracter international.
In editia de miine a ziarului vom demonstra pas cu pas, intr-o ampla ancheta, mecanismul prin care fostul ambasador al SUA a intervenit total nediplomatic intr-o problema pur comerciala.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.