PD si socialistii europeni au "lamurit problemele trecutului", a declarat, ieri, presedintele PD Emil Boc, dupa o intalnire cu Jan Marinus Wiersma, unul din vicepresedintii grupului socialist din Parlamentul European. Liderul PD a explicat ca aceste probleme se refera la sprijinul pe care unii reprezentanti ai Internationalei Socialiste l-au acordat PSD in campaniile electorale din 2004.
Boc a sustinut ca a obtinut acum si sprijinul europarlamentarilor socialisti la adoptarea Tratatului de aderare al Romaniei la UE. Dupa ce acest tratat va fi votat, Partidul Socialist European (PSE) va face schimb de informatii cu parlamentarii romani trimisi ca observatori la Parlamentul European. Presedintele PD a recunoscut ca Wiersma l-a intrebat si daca sunt adevarate "zvonurile" privind negocierile dintre PD si Partidul Popular European (PPE). Boc i-a explicat acestuia ca nici fuziunea cu PNL si nici alte "afilieri" nu sunt de actualitate, iar el conduce partidul pe baza unei motiuni social-democrate.
Totusi, acum doua saptamani, vicepresedintele PD Sorin Frunzaverde a cerut conducerii partidului dreptul de a incepe discutii cu formatiunile crestin-democrate, in vederea unei posibile afilieri la PPE. Frunzaverde a fost, in aceasta saptamana, la Bruxelles, unde s-a intalnit cu presedintele PPE, Wilfred Martens. In plus, PD nu a participat la o reuniune a Internationalei Socialiste (IS), care s-a desfasurat acum o saptamana, la Stockholm. Vicepresedintele PD Radu Berceanu a explicat, atunci, ca mai intai trebuie ca IS sa clarifice sprijinul pe care unii reprezentanti ai Internationalei l-au acordat, in campania electorala, PSD.
Internationala primitoare: doua partide dintr-o singura tara
Vicepresedintele grupului socialist din Parlamentul European, Jan Marinus Wiersma, a afirmat, ieri, ca atat PSD, cat si PD au dreptul de a depune cerere pentru a deveni membru al acestui grup european dupa semnarea Tratatului de aderare de catre Romania, in aprilie.
El a spus ca nu este neobisnuit sa existe doua partide de aceeasi orientare dintr-o singura tara si ca grupul pe care-l reprezinta are experiente in acest sens. Jan Marinus a spus ca, in timp ce relatia cu PSD a fost una foarte buna, cea cu PD a inceput prost acum patru ani, cand grupul a organizat un seminar in Romania, a invitat ambele partide la aceasta reuniune si, in ultimul moment, PD a anulat participarea. Cu toate acestea, Marinus nu a parut pesimist in privinta viitoarelor relatii de colaborare atat cu PSD, cat si cu PD.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Stoltenberg: Nu este târziu ca Ucraina să câștige, dar cu o condiție
Sursa: wall-street.ro